Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
20:17 12 12 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Accident mortal în zona Dobrogea Închisoare cu suspendare şi daune de peste 250.000 de euro

ro

20 Feb, 2016 00:00 889 Marime text
Cătălin Florin Budac a fost condamnat, ieri, de Judecătoria Constanţa la doi ani de închisoare cu suspendare, pentru ucidere din culpă. Decizia nu este definitivă, ea putând fi atacată la Curtea de Apel Constanţa. Conform poliţiştilor, în zona Dobrogea, Budac a accidentat un bărbat care traversa strada pe marcajul pietonal.
 
Revenind la decizia Judecătoriei Constanţa, instanţa a admis în parte pretenţiile civile formulate în cauză, obligând firma de asigurări la plata către partea civilă a sumei de 100.000 de euro cu titlu de daune morale (echivalent în lei la cursul BNR de la data plăţii efective), a sumei de 2.000 de lei cu titlu de daune materiale, precum şi a unei prestaţii periodice începând cu luna martie 2013, constând în plata unei sume lunare în cuantum de 600 de dolari americani (echivalent în lei la cursul BNR de la data plăţii efective) până în luna martie 2040.
 
Firma de asigurări a mai fost obligată să achite unei alte părţi civile (un minor) şi suma de 150.000 de euro cu titlu de daune morale (echivalent în lei la cursul BNR de la data plăţii efective), precum şi a unei prestaţii periodice începând cu luna martie 2013, constând în plata unei sume lunare în cuantum de 600 de dolari americani (echivalent în lei la cursul BNR de la data plăţii efective) până la împlinirea vârstei de 18 ani şi în continuare, cel mai târziu până la vârsta de 26 de ani, sub condiţia continuării studiilor după vârsta de 18 ani.

Ti-a placut articolul?

Comentarii