Pentru perioada Paştelui
informaţii utile, tradiţii, program magazine
12:59 29 05 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Absolvire avocaţi stagiari 2015 Rezultatele finale obţinute de candidaţii din Constanţa

ro

16 Dec, 2015 00:00 622 Marime text


Rezultatele finale ale examenului de absolvire pentru avocaţii stagiari din acest an au fost publicate recent de Institutul Naţional pentru Pregătirea şi Perfecţionarea Avocaţilor (INPPA).
 
În octombrie, în Hotărârea INPPA nr. 67/2015, au fost publicate informaţiile referitoare la absolvirea avocaţilor stagiari, examen la care au participat atât avocaţii stagiari aflaţi în anul II de pregătire profesională iniţială, cât şi cei care n-au promovat examenul de absolvire în sesiuni anterioare.
 
Rezultatele iniţiale au apărut pe 10 decembrie şi acestea au devenit automat rezultatele finale, întrucât toate contestaţiile au fost respinse.
 
Examinarea candidaţilor s-a făcut oral şi în scris, ei fiind obligaţi, conform regulamentului de examen, să participe la testare la finalizarea perioadei de pregătire profesională iniţială.
 
Candidaţii a au participat, între 23 noiembrie şi 3 decembrie, la probele orale (colocvii), care s-au susţinut la toate disciplinele urmate în cadrul cursurilor de pregătire profesională iniţială. Potrivit regulamentului de examen, pentru a trece cu succes de probele orale, candidaţii au trebuit să obţină la toate calificativul „admis“.
 
În data de 7 decembrie, dacă au fost declaraţi admişi la probele orale, candidaţii au putut să susţină proba scrisă (test de verificare a cunoştinţelor), care a fost susţinută la disciplinele: Organizarea şi exercitarea profesiei de avocat, Drept civil, Drept procesual civil, Drept penal şi Drept procesual penal.

Ce rezultate au obţinut candidaţii din Constanţa

Potrivit regulamentului de examen, candidaţii au trebuit să răspundă corect la cel puţin 31 de întrebări pentru a fi admişi (calificativul minim - „satisfăcător“). Calificativul obţinut la proba scrisă reprezintă calificativul final al examenului. Potrivit regulamentului, calificativele la proba scrisă s-a acordat în funcţie de numărul de răspunsuri corecte, după cum urmează: 1 - 30 de răspunsuri corecte primeşte calificativul „nesatisfăcător“, 31 - 37 de răspunsuri corecte primeşte calificativul „satisfăcător“, 38 - 44 de răspunsuri corecte primeşte calificativul „bine“, iar 45 - 50 de răspunsuri corecte primeşte calificativul „foarte bine“.

La examen s-au prezentat 11 candidaţi din Constanţa, care au obţinut următoarele rezultate: Cristina Pălău - 39 de puncte - bine, Ovidiu Sfircea - 39 de puncte - bine, Andrei Nicolae Davidescu - 38 de puncte - bine, Cristina Pavel - 37 de puncte - satisfăcător, Melis Emin - 36 de puncte - satisfăcător, Ioana Voicu - 36 de puncte - satisfăcător, Grigore Valentin Beleniuc - 35 de puncte - satisfăcător, Radu Jugănaru - 35 de puncte - satisfăcător, Ioana Ginara - 34 de puncte - satisfăcător, Anca Birsu - 33 de puncte - satisfăcător, Traian Alexandru Bundă - 29 de puncte - nesatisfăcător.

Conform regulamentului, candidaţii care au obţinut calificativul „nesatisfăcător“ sunt declaraţi respinşi.
 
După ce rezultatele examenului vor fi validate de către INPPA, absolvenţii vor primi adeverinţe ce atestă promovarea acestuia. În termen de un an de la validarea rezultatelor examenului de absolvire, INPPA va elibera absolvenţilor certificatele ce atestă formarea profesională iniţială în profesia de avocat.

Ti-a placut articolul?

Comentarii