Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
14:23 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

În căutare de fier vechi A murit strivit de zidurile unei fabrici părăsite

ro

20 Jul, 2015 00:00 2082 Marime text
O clădire dezafectată a unei foste uzine din localitatea constănţeană Ovidiu s-a prăbuşit, sâmbătă după-amiază, peste un bărbat. Pompierii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Dobrogea au fost anunțați prin Serviciul de Urgenţă 112 că trebuie să intervină la ieşirea din localitatea Ovidiu. La faţa locului, s-au deplasat trei autospeciale din cadrul ISU Dobrogea şi un echipaj SMURD, polițişti, criminaliști, precum și reprezentați ai Primăriei. Pentru scoaterea bărbatului de sub dărâmături, pompierii au adus în zonă un excavator al Primăriei Ovidiu şi o macara. Nu a mai fost necesară însă intervenția macaralei, deoarece pompierii au reușit, după mai bine de o oră de eforturi, să-i scoată trupul bărbatului respectiv de sub dărâmături, acesta fiind decedat. Ei s-au folosit de un motostivuitor pentru a muta plăcile de beton pentru a ajunge la victimă.
 
Din primele cercetări, anchetatorii au stabilit că victima avea 33 de ani şi nu avea un loc de muncă stabil. Bărbatul locuia la periferia orașului Ovidiu și, în acea după-amiază, ar fi plecat cu un prieten să scoată cărămizi din clădirea fabricii respective. Probabil că a vrut să găsească ceva bunuri demne de a fi valorificate, dat fiind că nu avea un loc de muncă. Oamenii legii cred că este posibil ca ei să fi afectat structura de rezistență a imobilului cu două etaje în momentul în care au spart şi unul dintre stâlpii de susţinere şi de aceea zidurile s-au prăbușit. Din nefericire, un planșeu a căzut peste bărbatul de 33 de ani. Prietenul lui a scăpat nevătămat și a anunțat autoritățile.
 
„Împreună cu cei de la Comitetul Local pentru Situaţii de Urgenţă am ajuns la faţa locului. Bărbatul, care are în jur de 33 de ani, a fost prins sub dărâmături. Am încercat
să săpăm, să dăm la o parte dărâmăturile cu ajutorul utilajelor de la Primărie, de la societatea Ovi Prest Con (n.r. societatea Consiliului Local), din păcate nu am mai putut face nimic, era prea târziu“, a declarat primarul oraşului Ovidiu, George Scupra. „Clădirea se afla pe o proprietate privată. Primăria nu avea obligaţia de a asigura paza incintei respective. Clădirea care s-a prăbuşit era un corp al vechii Uzine Ovidiu“, a adăugat edilul-şef al oraşului.
 
Poliţiştii și reprezentanții Inspectoratul de stat în Construcții Constanța au deschis o anchetă pentru a stabili împrejurările exacte în care a avut loc accidentul şi pentru a se stabili cine se face vinovat pentru această tragedie. Demn de menţionat este şi faptul că acea clădire dezafectată nu este împrejmuită sau păzită şi poate constitui un real pericol.
 
Sursa foto: libertatea.ro
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii