Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
08:37 29 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

A incercat sa omoare doi politisti in misiune

ro

04 Jun, 2009 03:01 1076 Marime text
Florinel Popa, individul devenit cunoscut drept „justiţiarul din Mihail Kogălniceanu", după ce s-a urcat cu tractorul pe maşina poliţiei, a fost deferit instanţei, cu propunere de arestare preventivă. 

Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa au cerut, ieri, arestarea acestuia pentru 29 de zile, sub acuzaţiile de distrugere şi tentativă de omor deosebit de grav, comisă asupra unor poliţişti aflaţi în timpul serviciului. Potrivit anchetatorilor, în încercarea de a suprima viaţa a doi poliţişti, individul nu numai că a distrus maşina poliţiei cu tractorul, dar apoi a luat o sapă şi a început să-i ameninţe pe aceştia. În faţa procurorilor, bărbatul a declarat că recunoaşte o parte din faptele comise, dar a spus că nu-şi aminteşte tot ce a făcut, folosind drept scuză faptul că se afla sub influenţa băuturilor alcoolice. „Prin fapta comisă de inculpat", au spus procurorii, „s-a creat o stare de nelinişte în rândul cetăţenilor din localitatea Mihail Kogălniceanu,  precum şi al colectivităţii în care trăia, iar prezenţa inculpatului în rândul acestora ar provoca o stare de indignare, de dezaprobare publică de natură a determina o stare de insecuritate, de a amplifica starea de tensiune în rândul publicului sau a unui grup important de persoane, de natură a crea o presiune psihică asupra martorilor care au dat sau urmează să dea declaraţii în defavoarea inculpatului, existând şi riscul de recidivare".

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii