Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
21:59 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

70.000 de pui de la Avicola au pierit in incediu

ro

24 Dec, 2008 18:08 1527 Marime text
Aproximativ 70.000 de pui, în vârstă de 2 zile, au ars într-un incendiu de proporţii care a cuprins, în noaptea de marţi spre miercuri, ferma 1 a fostei Avicola Mangalia. Incendiul a izbucnit din cauza unei aeroterme lăsate nesupraveghete, în apropierea unor materiale inflamabile. Acestea s-au aprins şi flăcările au cuprins repede întreaga fermă. Apelul de urgenţă s-a primit la ora 22.10, iar patru autospeciale ale pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă s-au luptat cu flăcările aproape cinci ore. Clădirea, formată din parter şi un etaj, a ars complet. Se pare că vinovat de izbucnirea incendiului se face paznicul, care dispăruse din post. Iniţial, pompierii au crezut că inclusiv el a pierit în flăcări, dar cadavrul său nu a fost găsit. Poliţiştii, care au deschis şi ei o anchetă, încearcă acum să îl găsească. Proprietarul fermei urmează să stabilească valoarea prejudiciului.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii