Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
00:50 20 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

7.000 mp în cetate „Gardistul" constănţean cu teren la Râşnov (documente)

ro

20 Dec, 2010 01:42 3970 Marime text
cap_2.jpgAverea şefului de divizie din cadrul Gărzii Financiare Constanţa pare să dospească de la an la an precum cozonacul. Cu patru terenuri, din care unul de peste 7.000 de metri pătraţi, în cetatea Râşnov, un apartament de peste o sută de metri pătraţi şi cu un Volkswagen Polo în parcare, comisarul şef divizie Damu Fudulea, din cadrul Gărzii Financiare Constanţa, pare s-o ducă destul de bine.

Expert contabil, membru inactiv al Corpului Experţilor Contabili şi al Contabililor Autorizaţi, Damu Fudulea este, totodată, comisar şef divizie la Garda Financiară Secţia Constanţa. Conform declaraţiei de avere din 2008, afişată pe site-ul Gărzii Financiare, acesta deţinea la momentul respectiv trei terenuri, în judeţele Călăraşi şi Braşov şi unul la Valu lui Traian, fiind vorba despre suprafeţe intravilane sau despre alte categorii de terenuri extravilane, dacă se află în circuitul civil. Din cele trei suprafeţe, prima, de 68,7 metri pătraţi, a fost dobândită în anul 1999, în urma unei donaţii, celelalte două, de câte 7.435 mp şi, respectiv 452 mp, fiind achiziţionate în anii 2005 şi 2007. Foarte interesant, terenul de 7.435 mp al comisarului şef este tocmai în cetatea braşoveană Râşnov. De asemenea, comisarul a mai precizat că deţine un apartament de 137 mp, la Călăraşi, în timp ce Daniela Fudulea, soţia sa, deţine 50% din SC Mihnea SRL Constanţa, în valoare de 2.250 de lei. În 2008, şeful de divizie a precizat că avea datorii totale de 6.000 de euro şi 9.000 de lei la bănci, scadente în 2008, 2009 şi 2010. Nu în ultimul rând, Damu Fudulea a precizat că a realizat un venit anual de 71.423 de lei, din salariul primit de la Garda Financiară şi „stimulente", în timp ce soţia sa a realizat 24.765 de lei, lucrând la una dintre sucursalele BRD. Anul şi terenul la şeful de divizie: în noua declaraţie de avere, completată pentru anul 2009, se pare că avuţia lui Damu Fudulea a crescut: acesta şi-a mai adăugat la colecţie un teren intravilan, de 1.037 de metri pătraţi, achiziţionat împreună cu soţia, în 2008. Nici datoriile nu par să fi stat pe loc: 17.000 de euro la bănci, 3.000 de lei la CEC, 1.000 de euro la Porsche Leasing pentru un Volkswagen Polo şi restanţe de 274.364 de lei la Primăria Valu lui Traian. Cât priveşte venitul anual realizat, comisarul şef se poate lăuda cu 82.266 de lei, reprezentând salariu şi stimulente, iar soţia sa cu aproape 27.000 de lei.

 

 

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • alin 20 Dec, 2010 18:45 suntem machidoni si facem ce stim noi cel mai bine