Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
20:26 24 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

600 de lucrători şi 216 radare Acţiune în oglindă la Poliţia Judeţului Constanţa

ro

02 Aug, 2013 00:00 1421 Marime text
În luna august, sub coordonarea Direcţiei Rutiere din cadrul Poliţiei Române, va fi organizată acţiunea „Blocada”, pe frontierele de vest şi de sud ale României, cu participarea poliţiştilor de la rutieră din cadrul inspectoratelor de poliţie ale judeţelor de la graniţă, precum şi ale judeţelor limitrofe acestora.

În cadrul acţiunii vor acţiona, în medie, zilnic, 600 de poliţişti, care vor utiliza peste 216 echipamente de supraveghere video şi măsurare a vitezei de deplasare a autovehiculelor.
Ca urmare a intensificării tranzitului către zonele turistice şi către localităţile de domiciliu ale cetăţenilor români care lucrează în străinătate şi a creşterii, implicit, a valorilor de trafic, în vederea diminuării riscului rutier şi fluidizării circulaţiei pe principalele drumuri naţionale care fac legătura cu statele vecine, respectiv Ungaria şi Bulgaria, în perioada 1 - 31 august, va fi organizată acţiunea „Blocada”, pe frontierele de vest şi de sud ale României.
Astfel, poliţişti din cadrul Inspectoratelor Judeţene de Poliţie Caraş Severin, Timiş, Arad, Bihor şi Satu Mare, vor acţiona în „oglindă” cu poliţiştii maghiari, în cadrul „Blocadei Vest”. Activitatea va fi sprijinită, pe principalele drumuri naţionale care converg către zona de frontieră vestică, de efectivele de poliţie rutieră din cadrul inspectoratelor de poliţie ale judeţelor Gorj, Hunedoara, Alba, Cluj, Sălaj şi Maramureş.
De asemenea, poliţişti din cadrul Inspectoratelor Judeţene de Poliţie Constanţa, Călăraşi, Giurgiu, Teleorman, Olt, Dolj şi Mehedinţi vor acţiona în „oglindă” cu poliţiştii bulgari în cadrul „Blocadei Sud”.
Poliţiştii vor acţiona prioritar pentru combaterea principalelor cauze generatoare ale accidentelor de circulaţie, respectiv: nerespectarea regimului legal de viteză, a regulilor privind efectuarea depăşirilor şi a celor privind acordarea priorităţii de trecere a vehiculelor şi pietonilor, precum şi pentru identificarea şi sancţionarea conducătorilor de autovehicule aflaţi sub influenţa băuturilor alcoolice.
Totodată, în colaborare cu specialişti din cadrul RAR şi ISCTR, se va urmări respectarea normelor privind starea tehnică a vehiculelor rutiere, a timpilor de conducere şi odihnă, precum şi legalitatea transporturilor rutiere de mărfuri şi de persoane.
În perioada menţionată, în medie, zilnic, vor acţiona 600 de poliţişti, care vor fi utiliza 216 echipamente de supraveghere video şi măsurare a vitezei de deplasare a autovehiculelor.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii