Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
01:24 25 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

22 de ani de închisoare în dosarul minorului răpit Curtea Supremă îl menţine în arest pe Petre Ghergheşan

ro

26 Jul, 2013 00:00 1829 Marime text
Petre Ghergheşan, de 30 de ani, din Ovidiu, condamnat la 11 ani de închisoare pentru răpirea unui băiat de aproape trei ani, rămâne în arest. Decizia a fost luată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a României.

La data de 22 februarie, Tribunalul Constanţa l-a condamnat pe bărbat la 11 ani de închisoare pentru lipsire de libertate în mod ilegal, alţi 11 ani de închisoare pentru tentativă la infracţiunea de omor calificat şi nouă luni de închisoare pentru tentativă la infracţiunea de evadare. În final, după contopire, Tribunalul a decis ca bărbatul să execute pedeapsa cea mai grea, respectiv cea de 11 ani. Ghergheşan a mai fost obligat la plata sumei de 10.000 de lei reprezentând daune morale către copil prin reprezentanţi legali ai acestuia. La data de 9 aprilie, Curtea de Apel Constanţa a menţinut hotărârea Tribunalului, menţinându-l în arest pe Petre Ghergheşan. Amintim că, la data de 14 mai 2012, la ora 11.00, lucrătorii Secţiei 5 de Poliţie Rurală Cogealac au fost sesizaţi cu privire la faptul că, în cursul aceleiaşi zile, la ora 10.30, minorul Mihăiţă A., în vârstă de 2 ani şi 7 luni, a dispărut de la domiciliul mamei sale din comuna Săcele, sat Traianu. Minorul se afla la domiciliu împreună cu mama lui, care mai are un copil nou-născut, şi, profitând de neatenţia acesteia, a ieşit din casa aflată la marginea satului Traianu, fără gard împrejmuitor. În urma investigaţiilor efectuate, poliţiştii constănţeni l-au identificat şi depistat pe Petre Ghergheşan, de 30 ani, din Ovidiu, suspect că l-ar fi lipsit de libertate în mod nelegal pe minor. Copilul a fost găsit pe malul Canalului Dunăre - Marea Neagră, în zona localităţii Ovidiu, abandonat într-o grotă, conştient, dar foarte slăbit. Organele de anchetă spun că în timpul reconstituirii Ghergheşan a încercat să fugă.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii