Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
21:41 18 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

12 metode prin care hoţii păcălesc şoferii aflaţi în trafic

ro

16 Nov, 2015 00:00 2192 Marime text
În România, înşelătoriile au numeroase forme, iar domeniul auto nu este ferit de astfel de practici. Metodele de a înşela sunt extrem de diversificate: de la „ţeapa“ pe care o poţi lua când îţi cumperi o maşină la mâna a doua din târg, la infractori deghizaţi în poliţişti.
 
Astfel, promotor.ro a făcut o listă cu câteva înşelătorii de care ar fi bine să ştii dacă eşti şofer.

Metoda „împrumută-mi telefonul“

A fost descoperită în timpul acestui an şi are succes întrucât a reuşit să păcălească mai mulţi şoferi. Individul îşi abordează victimele în trafic şi le cere telefonul pe motiv că nu mai are benzină şi doreşte să sune un prieten. După ce ia telefonul, dispare.
 
Aşadar, nu oferiţi telefonul persoanelor necunoscute, mai ales când sunteţi la volan!

Metoda „maşina rămasă fără benzină“

Cei care optează pentru această înşelătorie acţionează singuri sau, de cele mai multe ori, împreună cu o femeie şi un copil mic. Ei spun că au rămas fără benzină şi te roagă să le dai bani. Această metodă funcţionează perfect în parcare sau pe marginea şoselei, potrivit promotor.ro. Nu te lăsa păcălit de acest scenariu şi nu oferi bani!

Metoda „benzină în schimbul unor bijuterii“

Metoda „benzină în schimbul unor bijuterii“ este asemănătoare cu metoda „maşina rămasă fără benzină“, doar că este îmbunătăţită. La ieşirea din benzinărie, un individ îţi spune că a băgat din greşeală benzină în loc de motorină şi că nu mai are bani româneşti cu care să remedieze situaţia. Dar are în schimb nişte bijuterii, pe care ţi le poate da pentru o sumă de bani. Bijuteriile nu sunt adevărate, iar cel care face schimbul se alege doar cu o pagubă.

Metoda „accidentul“

Această metodă se desfăşoară astfel: un individ, după ce face rost de numărul de telefon al victimei, o sună şi se dă drept medic, avocat sau poliţist. Apoi, el solicită telefonic bani, susţinând că rude apropiate ale victimei sunt implicate în accidente şi au nevoie urgentă de acele sume. Astfel, victimele sunt convinse să trimită bani prin intermediul serviciilor de transfer bancar. De multe ori, infractorii au fost dispuşi să se întâlnească cu victimele pentru a primi banii, potrivit promotor.ro.

Metoda „maşină de vânzare pe net, cu proprietar plecat din ţară“

Este asemănătoare cu metoda „accidentul“. Acest procedeu are la bază transferul de bani, doar că este mai elaborat şi diferă povestea. Vezi pe Internet un autoturism pe care vrei să-l cumperi, iei legătura cu vânzătorul şi acesta îţi cere o dovadă ca eşti dispus să achiziţionezi maşina. Astfel, îţi cere să transferi nişte bani în contul unei persoane apropiate ţie şi să-i trimiţi o fotografie cu chitanţa. Odată ce primeşte chitanţa, are toate datele necesare pentru a retrage banii, mai scrie promotor.ro.

Metoda „avansul“

După ce clientul găseşte o maşină care îi place, reuşeşte să-l convingă pe proprietar să lase la preţ, dar, pentru a i-o vinde lui, i se cere un avans. În schimbul actelor, care, de obicei, sunt copii false, clientul oferă o anumită sumă, notează promotor.ro. Când se vede cu banii primiţi, proprietarul îşi ia tălpăşiţa, iar clientul rămâne cu paguba.

Metoda „bruiajul telecomenzii“

Există dispozitive care pot bruia telecomanda unei maşini. Hoţii stau la pândă în parcările mall-urilor şi îi filează pe cei care ar putea avea ceva de preţ în portbagaj. În momentul în care proprietarul maşinii vrea să închidă autoturismul cu telecomanda, hoţii o bruiază, apoi merg şi golesc maşina de orice bun care poate fi luat şi apoi revândut. Trebuie să verifici cu mâna că portbagajul s-a închis înainte să pleci de lângă maşină.

Metoda „şoferul care pare că îţi face o favoare lăsându-te să treci, dar te loveşte intenţionat“ 

Această tactică are următoarele coordonate: un şofer circulă pe un drum fără prioritate, iar o maşină care merge pe cel cu prioritate îi face semn să treacă. Aceasta din urmă, deşi i-a făcut semn să treacă, intră în maşină uşor, provocându-i avarii. După aceea, se plânge că nu i s-a acordat prioritate şi cere o mică despăgubire pentru a nu chema poliţia. Nu trebuie să îi dai bani! Trebuie să chemi Poliţia!

Metoda „aviz şoferiţelor: furturile de la trecerile pentru pietoni“

Ţintele acestui gen de tâlhărie sunt femeile care îşi lasă poşeta pe scaunul din dreapta. După ce sunt urmărite la semafoarele mai aglomerate, în care traficul merge greu, hoţii acţionează câte doi. Când unul dintre ei vede o posibilă victimă, îi face semn celuilalt să blocheze intersecţia, iar celălalt vine cu un ciocan sau o cărămidă, sparge geamul şi fură geanta, notează promotor.ro. Nu trebuie să lăsaţi obiecte de preţ pe scaunul din dreapta.

Metoda „furt din maşina parcată în timp ce aştepţi pe cineva cu geamurile deschise“

Această înşelătorie este asemănătoare cu cea anterioară, doar că, în acest caz, victimele pot fi şi bărbaţii. În timp ce eşti la volan şi aştepţi pe cineva cu maşina parcată, un alt şofer vine să te întrebe ceva cu o hartă în mână. Cât timp tu îi explici, un complice al celui ce ţine harta îţi sustrage, pe geamul din dreapta, geanta sau un bun de preţ pe care îl ai pe scaun, conform promotor.ro.

Metoda „înţeparea roţilor şi furtul poşetei cu bani“

Această metodă este aplicată în preajma băncilor. Victima, în cazul în care a retras o sumă consistentă şi pleacă apoi cu maşina, este urmărită, iar la semafor, un complice al infractorilor îi înţeapă cauciucul. Victima trage pe dreapta şi, dacă decide să-şi schimbe singură roata, hoţii se strecoară şi-i fură geanta, descrie promotor.ro. Trebuie să te deplasezi la cea mai apropiată vulcanizare ca să nu rişti să fii jefuit.

Metoda „aruncarea ouălor pe parbriz“

Câţiva şoferi au fost jefuiţi noaptea prin cartierele mărginaşe după ce au fost nevoiţi să oprească maşina într-un mod bizar. S-au trezit cu ouă aruncate pe parbriz, potrivit promotor.ro. Tot ce trebuie să ştie şoferii care păţesc aşa ceva este că nu trebuie să pornească ştergătoarele şi să nu oprească maşina. Dacă pornesc ştergătoarele, vor întinde oul peste tot parbrizul şi nu vor mai avea deloc vizibilitate. Odată oprită maşina în locul nepotrivit, şansele de a fi jefuit sunt destul de mari.

 

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii