Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
01:02 26 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Vadim s-a imprietenit cu „barbugiul"

ro

14 Apr, 2009 02:16 1771 Marime text
manuela1_editorial.jpgApropiatele alegeri europarlamentare nu ne vor lipsi de circul electoral cu care ne-am obişnuit. Până la urmă, să luăm şi partea bună a confruntărilor electorale: sunt un antidot pentru plictiseală şi, de ce nu, un prilej să faci o burtă de râs.

Circul a început în momentul în care Vadim a anunţat că Gigi Becali se află pe lista de candidaţi a PRM pentru europarlamentare. Se pare că cei doi, care mai ieri se porcăiau pe toate canalele TV, au devenit acum cei mai buni prieteni, am fi spus chiar nedespărţiţi, dar, având în vedere că unul este închis, iar celălalt liber, nu putem face asemenea afirmaţii. Cum spuneam, Tribunul a devenit prietenul de încredere al lui Gigi Becali, făcându-i până şi vizite în arest. Se pare că cei doi au trecut repede de la o stare la alta şi au şters cu buretele toate împroşcăturile zbierate în gura mare, în public. Astăzi, în paginile ziarului „Tricolorul", oficios al PRM, alături de „România Mare", citim tot felul de materiale, care mai de care mai înălţătoare, la adresa lui Gigi Becali şi a mărinimosului Vadim, care i-a întins o mână (după ce i-a dat brânci în repetate rânduri) celui năpăstuit.
Dar cum poate fi Gigi Becali un candidat demn de Parlamentul European, după ce a fost spoit în fel şi chip de publicaţia credincioasă Tribunului, în perioada în care PNG constituia o ameninţare pentru PRM. Pentru cei care nu-şi mai aduc aminte, precizăm că nu demult, PNG-ul fondat de Becali ameninţa cu disoluţia filialele PRM din ţară. Membrii formaţiunii lui Vadim migrau în masă către partidul lui Gigi Becali. Se spune că de aici a pornit toată ciuda şi obida Tribunului. Coşmarul PRM a luat sfârşit în momentul în care Hagi a fost bălăcărit public de Gigi Becali. Am putea spune că marele fotbalist a fost, fără voia lui, cel mai tare agent electoral al PRM, pentru că după despărţirea sa de Steaua, a urmat şi potopul pentru PNG. Aşadar, a fost o mare surpriză, pentru cei care mai pot fi uimiţi, când Becali a fost anunţat candidat din partea PRM pentru PE.
Pentru cei care nu mai ţin minte cum îl porcăia Tribunul pe actualul său protejat cităm câteva titluri sugestive din oficiosul de care am amintim mai sus: „Presa germană îl face pastramă pe ciobanul din Pipera", „O reţea de criminali plătiţi, coordonată de Mircea Dinescu, Gigi Becali şi Ştefan Rădulescu", „Iaurgiul barbugiu Gigi Becali câştigă milioane de euro din retrocedări ilegale" sau chiar mai rău: „Becali s-a făcut iar de fecali", „Gigi Becali - un debil mintal" ş.a.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii