Totul de vanzare

9.MUGUR GROSUAcesta era titlul unui film demential, cu Al Pacino si Jack Lemon, despre o firma care, pretinzand ca iti vinde totul pe o nimica toata, ajungea sa iti ceara totul pentru un nimic. Pentru o performanta ca asta era nevoie de agenti diabolici, in stare sa-ti vanda orice, chiar si cerul de deasupra capului. Ca sa stoarca de la ei randamentul maxim, firma ii momea cu un premiu senzational, o limuzina pentru agentul care vindea cel mai mult nimic. In final esti tentat sa spui ca lumea se imparte in doua mari cete: vanzatori si consumatori. Primii stau in prim plan - la taraba, pe ecran sau pe scena - si vand, inchiriaza, prezinta ceva, orice, iar ceilalti - fie ei spectatori, pietoni, turisti, clienti, jucatori - sunt damnati sa consume, sa cumpere, sa inghita, sa aleaga ceva, orice: pentru ca nu scapa nimeni din hora asta. Cine nu reuseste sa urce pe scena, sa fie actorul unei "prezentari de produs", e inscris din oficiu in cealalta clasa - unde, manipuland o telecomanda, isi imagineaza ca are controlul. In fapt, optiunile sunt reduse la niste combinatii de cifre iar libertatea e o iluzie inecata in siropul diversitatii. De consum nu scapa nici macar musca. Ce consuma musca, insa, e o poveste aparte. Am iesit intr-o zi in oras cu un amic care tinea un restaurant cu pretentii. Ca niste cetateni cumsecade, nu puteam flecari fara sa ne aducem, disciplinati, tributul de consumatori: a iesi in oras inseamna sa cumperi, asa ca ne-am oprit la o terasa. M-a mirat circumspectia cu care el matura, cu o spranceana, meniul, multumindu-se sa comade doar o bere la sticla: "lucrez in bransa, asa ca n-am incredere in nimic din ce ajunge la mine intr-un pahar sau o farfurie. Daca ai afla ce se intampla dincolo de tejghea, n-ai mai manca decat radacini de copaci. Dar si la alea poti sa ai ghinion, daca au trecut pe sub coada unui maidanez". Mi-a desenat, apoi, cateva scene care faceau ca viata lui sa semene cu un contract de vanzare-cumparare: "de cand ma stiu am trait din negot, doar la atat ma pricep, dar sunt un adevarat guru. Nu-i meserie, e o vocatie, nu se invata si nu se fura: trebuie s-o ai in sange. Eu o am. Cred ca si-n uter am fost vanzator. In copilarie am lansat poanta ca vand hartie igienica folosita doar pe-o parte. Glumeam dar imi si clateam, cu ocazia asta, creierul. Eufemistic spus, ceva mai tarziu am ajuns, fara voie, sa fac si astfel de-afaceri. In liceu vindeam tigari la bucata. Costau dublu, asa ca am facut o mica avere din saracia si viciul altora. Tocmai de-aia n-am fumat niciodata. Vindeam scutiri medicale, scrisori de dragoste, teze, proiecte de diploma, negociam, pentru altii, note, medii si spagi. Mai tarziu am fost ospatar si fiecare gest al meu avea un tarif ocult: trageam scaunul unui client, schimbam scrumierele, turnam bautura-n pahar, zvarleam un zambet sau un compliment - la toate mergea, nevazut, un contoar. Apoi trageam linie si stiam cu precizie cat mi se cuvine. E o chestie de maestru sa-i faci pe altii sa-ti multumeasca pentru serviciile pe care ti le-au facut. Primeam bacsis chiar si pentru faptul ca le luam bacsisul. Apoi am fost agent comercial si-am vandut cele mai inimaginabile prostii. Daca-mi deschideai usa, nu trebuia decat sa ma lasi sa trec dincolo de pragul tau, dupa care te-aveam in mana. Nu puteai sa mai scapi. Cand trec un prag, devin paranormal, sunt un robot setat pe un singur program. Nu pot sa dau gres, am in sange succesul, trebuie sa plec din casa ta cu ceva, orice, macar cu o relatie, un pont, un pahar de apa. Daca nu doreai sa cumperi nimic, sfarseai prin a cumpara ceva. Daca doreai sa cumperi ceva, iti vindeam doua ceva-uri. Ce bani frumosi au iesit cand vindeam aspiratoare! Poate ai auzit de celebrele aspiratoare K. Cat crezi ca ar fi dispus sa plateasca oamenii pentru un aspirator? O suta? Trei sute de dolari? Ei bine, plateau 2500 de dolari! Sigur, era o scula beton, iti scotea si parchetul prin covor daca-ti puneai mintea. Dar suma-i exagerata chiar si de scula aia ar merge prin GPS. Cine-ar plati pentru un aspirator cu un sfert de apartament? Ei bine, inchipuie-ti ca, in doua luni, am vandut 60 de bucati! 60 de oameni care nu-si imaginasera niciodata ca-si vor sparge economiile de o viata pe un aspirator. Dupa ce-i hipnotizam, nu mai puteau sa doarma pana nu il aveau. Cum, in medie, scoteam cam 150 de dolari pe bucata, am facut, de aici, 9000 de dolari. Stii cum reuseam? M-a invatat un american, estimand, printr-un algoritm de probabilitati, ca la fiecare usa la care bateam "castigam" 9 dolari: nu conta daca la usa aia reuseam sau nu sa vand, algoritmul imi spunea ca la o suma anume de usi aveam o marja anume de succes. Am sunat la aproape 1000 de usi si estimarea se dovedi destul de precisa. Stii de ce? Pentru ca cine nu vinde, cumpara. Daca esti vanzator, un procent anume iti va reveni tie. Practic n-ai altceva de facut decat sa iti colectezi procentul acela, care ti se cuvine. Nu il iei tu, il ia altul, care vinde periute de dinti, apa sau aer." Cand eram adolescent, o femeie mi-a spus o vorba pe care nu reuseam sa o ticluiesc: "cine te cunoaste - te vinde, cine nu te cunoaste - te cumpara." Cred ca in algoritmul asta intra si sufletul. Mai ales sufletul. In fapt carcasele, ambalajul, nu intereseaza pe nimeni.