Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
21:19 28 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Situaţia fără ieşire de la ISU Dobrogea

ro

27 Jan, 2014 00:00 3899 Marime text
Judecătorii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a României au dictat: închisoare cu executare pentru foştii şefi ai Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Dobrogea. Potrivit hotărârii instanţei, care a fost deja mediatizată pe toate canalele până la această oră, Petre Trandafir, Neculai Coman, Andrei Gabriel Niculae şi Gabriel Alexandrescu au luat câte trei ani şi jumătate de închisoare, în timp ce fostul inspector-şef Viorel Costache a fost condamnat la trei ani.
 
Judecătorii au mai dispus şi anularea concursului cu bucluc din 2007, competiţie în urma căreia, au spus procurorii DNA şi a certificat instanţa, 205 oameni ar fi fost admişi pe nedrept în rândurile pompierilor constănţeni. Hotărârea, aşa cum deja ştie toată lumea, este definitivă, ea fiind pronunţată de completul de 5 Judecători ai Curţii Supreme. Însă la prea mulţi ani de la presupusele fapte. Socotind anii, putem spune că de la concursul propriu-zis la care s-au constatat neregulile au trecut aproape şapte ani (se fac în august), de la trimiterea în judecată - cinci, iar de la pronunţarea primei hotărâri - aproape doi. În tot acest timp, cele 205 persoane faţă de care instanţa a hotărât definitiv să iasă din sistem au lucrat în cadrul ministerului, şi-au riscat sau nu viaţa în misiuni şi au fost remunerate prin salariu. În paralel, ceilalţi concurenţi prejudiciaţi prin falsificarea rezultatelor de la concurs şi care nu au putut fi astfel încadraţi în ISU Dobrogea cu siguranţă şi-au găsit de muncă în altă parte, dat fiind că şi pentru ei au trecut nu mai puţin de şapte ani de la concurs. Întrebarea este: cum va rezolva ministerul această situaţie? Acum, că ştim sigur că cei 205 de angajaţi aşa-zis nelegali trebuie să părăsească sistemul, ce va face ministerul? Îi va lăsa cu banii primiţi pentru cei şapte ani lucraţi în cadrul ISU Dobrogea? Sau, din contră, le va spune că trebuie să dea banii înapoi? Mai departe, tot ministerul trebuie să decidă când se va organiza un nou concurs prin care să acopere posturile rămase libere. Sau să decidă dacă mai pot fi luate în considerare lucrările din urmă cu şapte ani, de la primul concurs, cel „fraudat“ de conducerea ISU, potrivit DNA. Toate acestea sunt întrebări şi dileme pe care mai-marii ministerului ar trebui să ştie cum să le rezolve, ca să nu mai spunem că ar fi trebuit, poate, să aibă deja răspunsul asigurat până acum.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • fara nume 27 Jan, 2014 02:48 Domnule Zagoneanu , o singura intrebare , pe care , de altfel , o punea si sotia dumneavoastra acum ceva timp . Daca vreunul dintre cei 192 murea intr-o misiune/interventie , ce se intampla ? Era degradat post-mortem si i se anula, tot post-mortem, dosarul de încadrare?