Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
17:55 29 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Editorial Şi eu sunt Panait!

ro

07 Mar, 2015 00:00 2302 Marime text
La 22 ani, Horia Brenciu era carismaticul prezentator al primului tele-concurs difuzat în România. Cu toţii ne uităm cu gura căscată la Robingo, să recunoaştem. La 20 de ani, Mark Zuckerberg pune bazele reţelei de socializare Facebook. La 24 de ani, Simona Halep a dus performanţa sportivă şi numele României odată cu ea pe cele mai înalte culmi ale succesului. Cei enumeraţi mai sus sunt doar o mică parte dintre tinerii promiţători, dintre stâlpii vii care pot să susţină naţia asta, dintre cei care au un cuvânt greu de spus şi care pun bazele unei Românii sănătoase dinainte de a trece pragul generaţiei 35+. Ei sunt mulţi, noi suntem mulţi, dar şi mai mulţi sunt cei care caută să ne ţină pe loc. Printre tinerii pe care România se putea baza îndrăznesc să îl enumăr şi pe regretatul procuror Cristian Panait. Nu l-am cunoscut, nu aveam cum, dar l-am regăsit parţial, vineri, prin intermediul peliculei şi al lui Tudor Giurgiu. Cristian este un tânăr procuror idealist care încearcă să rezolve un complicat caz de corupție în tumultuosul context social-politic din România anilor 2000. El investighează cazul unui coleg procuror suspectat de luare de mită, fals şi uz de fals, sustragere de documente. Ancheta are însă implicaţii la nivel extrem de înalt și îi spulberă tânărului magistrat încrederea în justiţie. Încercând să descopere adevărul, Cristian intră într-o zonă periculoasă și se expune unor revelații dureroase. La final, regizorul Tudor Giurgiu a ales să încheie apoteotic printr-un montaj în care tinerii studenţi de astăzi, justiţiarii de mâine, au dat promisiunile lor pentru viitor, afişând un caron, după celebrul „#je suis Charlie! “pe care stă scris: „#Eu sunt Panait “. Sunt sigură însă că Panait există nu doar în Justiţie ci în orice ramură, la orice nivel. Avem nevoie să credem asta! Avem şi noi Panaiţii noştri, la fel cum avem fiecare Watergate-ul nostru.

De fapt, în film, nu pe Panait l-am regăsit, ci am regăsit situaţii similare în care încă ne zbatem astăzi: tineri înzestraţi cu elan şi cu speranţa că pot muta munţii din loc transformaţi în oameni numai buni de scos castanele pe care cei hârşiţi în meserie, căliţi de soartă, le vor scoase din foc. Am întâlnit cu toţii revolta lor, a celor hărtăniţi în meserie, în viaţă. I-am întâlnit, le-am înţeles violenţa, dar nu am acceptat să bag mâinile în foc pentru castanele pe care ei le râvneau.

Se împlinesc 13 ani de la moartea procurorului Panait al celui care a înţeles după ce a băgat mâinile în foc faptul că acele castane nu erau pentru el. Sensul expresiei „viaţă îşi urmează cursul ei firesc” a dobândit conotaţii suficient de cinice încât să nu mai lase loc pentru alte interpretări. „Mortul e de vină “e cea mai simplă cale. Amintirea lui Cristian, un tânăr care nu a avut până la urmă altă culpa decât credinţa în valori, pare a fi fost suficient de nefirească unora, cât să o fi scos definitiv din agendă. „Când te-ai pus de-a curmezişul... ţi s-o fi părut că muţi munţii, nu? Ce-ai mutat, mă? Şi ce-ai câştigat? “...
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii