Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
02:15 29 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Sexual-democratii

ro

02 Aug, 2002 00:00 699 Marime text
Zilele trecute, scena politica romaneasca a fost zgaltaita de doua perinite mediatice: mai intai cea in care se dovedi ca fostul presedinte Emil Constantinescu e "fost" si la asternut. Apoi anuntul ca regele lenjeriei intime masculine, Catalin Botezatu, s-a travestit in membru PSD. Intr-adevar, vorba papagalului dintr-un banc fara pene, fazele astea merita nitel comentate. Sa le luam pe rand. Initial a fost doar o boare in prag de seara, lansata de prim-ghicitoarea guvernului. De catava vreme i se batea rau pleoapa dreapta, asa ca puse mana pe una din cescutele opozitiei si incepu sa ii scotoceasca prin zat, sa vada ce i-ar putea sopti. Se nimeri ca cescuta sa fie a unui chibit, dar, fiind vorba despre Emil Constantinescu, nu era tocmai de lepadat. Prim-ghicitoarea culese niscaiva soapte de asternut si, zambind unor ganduri numai de ea stiute, lansa public o sarada misterioasa, despre o doctorita angelica si-un dracusor de ex-presedinte. Cativa rebusisti din presa centrala s-au caznit in zadar sa dea de capatul integramei. Probabil ca povestea ar fi intrat in legenda precum celebrele versete ale lui Nostradamus - atat de abil ticluite incat intelege fiecare ce vrea din ele. Aburii cofeinei s-au destramat, insa, mult mai iute datorita aparitiei unei doctorite cu coapse prelungi, mult mai lungi decat piciorusele minciunii politice. Caprioara iesi, ranita, in bataia sagetilor si isi pleca grumazul sub patrafirul presei, marturisind ca pacatuise cu tapul Emil: furata de-ale Cotroceanului valuri, ea fu sedusa prin `97 si-abandonata prin 2000. Fireste ca presa a dat in clocot: cum, ex-Cotroceanul se spurcase la trup? Uluiala majoritatii ar fi fost, probabil, la fel de sincera daca prim-ghicitoarea l-ar fi turnat pe ex-presedinte ca mergea si el la WC, ca tot omul. Ca in loc sa poarte un nimb de aur pe frunte, cum isi inchipuia natiunea, el folosea, zilnic, un simplu colac de plastic, sub fund. Intr-adevar, nici ca se putea o criza mai grava. Nu numai ca fu iar dezgropata dilema legata de sexul ingerilor politici, dar se vadi ca, intre diferentele doctrinare ordinare dintre partide se numara si divergentele referitoare la modul de folosire a prezumptivului sex din dotare: cu ocazia asta, cativa mucaliti s-au oferit sa ii ofere prim-ghicitoarei un tom complet cu instructiuni de folosire. Asta apropo de nodurile marinaresti pe care Basescu le-a croit imediat in jurul sexului premierului, scuzandu-l, in fata natiei, pentru ca o banala relatie dintre o femeie si un barbat l-a putut bulversa atat de tare incat uita pana si de calamitatile naturale din tara. Cel mai subtil si mai rozaliu comentariu pe marginea acestui "sex-gate" romanesc e ca putem intrezari, aici, zorii integrarii noastre in alianta nord-atlantica: nu numai ca ex-presedintele nostru are trabuc, ca si "ex"-ul americanilor, dar a dovedit ca stie sa-l si foloseasca - lucru de care unii, tragand cu geana la Zoe Petre, se cam indoiau. Or, dupa cum s-a vazut la case mai mari si mai albe, unde merge trabucul, merge si racheta: asa ca, NATO, descheie-te la fermoar ca venim! Acestea fiind cartite, nu vad de ce ne-ar zgaltai atat de tare aburcarea lui Catalin Botezatu pe scena politica. De-atata vreme partidele noastre isi spala rufele-n public: era clar ca ne trebuie si specialisti care sa le arbitreze lenjeria intima. Foarte interesanta, totusi, pirueta cu care regele budigailor mioritici si-a facut intrarea in PSD: sa nu uitam, ne-a spus el, ca si Cicciolina, regina italiana a patratelului rosu, onorase candva, cu posteriorul ei clocotit, un fotoliu parlamentar. Daca Botezatu se compara cu o alteta porno inseamna ca stie ce spune. Ori poate ca, vorba sloganului, stiu prietenii lui. Se carteste, de pilda, ca-l tot sacaie, de o vreme, o boarfa de proces pentru niscaiva credite neperformante. Dar, in fine, asta tot romanul o stie: nu lenjeria trebuie sa fie performanta, ci treburile care se-ascund dupa ea.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii