Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
01:48 24 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Presedintele si mesajul subliminal de Sfanta Maria

ro

26 Aug, 2005 00:00 1060 Marime text
Data de 15 august a trecut ca vantul si ca gandul. O zi importanta pentru tot ce inseamna suflarea marinareasca autohtona. Un astfel de eveniment s-a bucurat dintotdeauna de participarea unor inalti demnitari care, cel putin prin actul lor de prezenta, si-au adus prinosul de recunostinta fata de marinarii romani, de la mateloti si motoristi pana la comandanti de nava. De obicei, acest eveniment se caracterizeaza prin mare ingramadeala de vipuri, un oras paralizat pret de cateva ore cat dureaza festivitatile si nu in ultimul rand oameni osteniti de atata munca pentru ca totul sa iasa bine. Anul acesta a lipsit cineva. Paradoxal, chiar daca acel cineva era practic sarea si piperul, absenta sa a trecut destul de usor neobservata de absolut toata lumea: organizatori, autoritati locale, mass-media. Lesne de inteles ca vorbim despre presedintele Traian Basescu, care a preferat manastirile din Moldova in detrimentul Constantei, locul sau de bastina. Sigur, daca presedintele ar fi avut o agenda incarcata cu intalniri diplomatice si nu numai, probabil ca nu ar mai fi existat semne de intrebare cu privire la absenta sa. Cum insa presedintele se afla in concediu, aceasta intrebare inca persista. Sa incercam sa deslusim ce sentimente l-au determinat pe presedinte sa ocoleasca o sarbatoare care ar fi trebuit sa-i fie draga. Principial, presedintele Basescu nu avea de ce sa lipseasca de la acest eveniment. A fost ales presedintele Romaniei in luna decembrie a anului trecut. Se intorcea, practic, triumfal, in orasul de la malul marii, la evenimentul cel mai important pentru cei asemenea lui, din breasla marinareasca. Mai mult, pana la Ziua Marinei, presedintele a onorat cu prezenta absolut toate invitatiile de participare la ceremonialurile din Portul Constanta, desfasurate in ultima perioada de timp. Din punct de vedere politic, judetul Constanta i-a adus lui Traian Basescu un numar de voturi pe care nici macar cei mai optimisti politicieni ai Aliantei nu il sperau. Probabil ca nici presedintele nu credea in capacitatea judetului Constanta de a redeveni o zona libera de neo-comunism. Insa cetatenii judetului Constanta au facut ca judetul lor sa fie al doilea, dupa Bucuresti, la numarul de voturi pentru presedintele Basescu. Deci, si din acest punct de vedere presedintele ar fi trebuit sa fie prezent la Ziua Marinei. Totusi, ceva l-a oprit. Sa fie la mijloc vreun consilier care sa-l fi sfatuit ca Moldova este o zona cu incarcatura religioasa mai puternica decat Dobrogea? Peste putinta. Oricine stie ca izvorul crestinismului in Romania pleaca din Dobrogea, de la Apostolul Mantuitorului, Sfantul Andrei. Deci, nici argumentul religios nu sta in picioare. Asadar, ce sa fie? Daca facem un mic efort de memorie, ne amintim cum in luna ianuarie a acestui an, pe postul de televiziune "Realitatea", Traian Basescu vorbea despre municipiul Constanta ca despre feuda cuiva. Si iata cum ceata incepe sa se risipeasca. Ne ajuta si recentul eveniment al schimbarii garzii "Seebrig", cand doi importanti lideri locali au facut stanga imprejur, sfidandu-l in primul rand pe seful statului si, aproape la fel de grav, pe ministrii apararii din statele participante. La acestea se adauga, probabil, incercarile disperate ale acelorasi persoane de a face pace cu presedintele Romaniei, tentative sortite esecului inca din faza de gand. Faptul ca presedintele este cel mai fervent luptator impotriva coruptiei si sistemului mafiot, nu mai are nevoie de nici un fel de demonstratie. Iar declaratia facuta pe postul "Realitatea" la inceputul acestui an arata ca, in optica sa, judetul Constanta se zbate intre viata si moarte, in mlastina coruptiei. Prin absenta sa la ceremoniile ocazionate de Ziua Marinei, presedintele a dorit probabil sa dea un mesaj subliminal. Dar cui? Unor lideri locali, care oricum merg pe principiul "cainii latra, caravana trece"? Probabil ca, undeva in subsidiar, au fost si ei vizati. Insa mesajul principal este, la fel de probabil, adresat reprezentantilor locali ai institutiilor statului cu raspunderi clare in privinta luptei impotriva mafiei si coruptiei. Cum s-ar traduce acest mesaj? Lasati orice disputa sterila la o parte si faceti dreptate, dreptatea ceruta de oameni! A dorit oare presedintele, prin absenta sa, sa impulsioneze procesul de lupta impotriva coruptiei? Daca da, cei vizati au inteles? Multi ar crede ca misterul incepe a fi deslusit. Mai exista insa o varianta, cea mai putin luata in calcul, insa a carei perspectiva ar trebui sa dea frisoane celor vizati: daca presedintele a dat un semnal in privinta acelor lideri ai puterii, care au inceput sa saliveze si sa se frece pe maini in fata borcanului cu miere?
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii