Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
11:26 25 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Noi cu zambetul, Becali cu mandatul

ro

09 Jun, 2009 01:48 1252 Marime text
manuela1_editorial.jpgRezultatele de la europarlamentare nu sunt o surpriză, singura uimire exprimată de analiştii politici fiind scorul obţinut de PRM. 

Şi sondajul efectuat în judeţul nostru pentru PD-L Constanţa a arătat că PRM a crescut în preferinţele electoratului, fapt ce, la malul mării, a mai preluat din puterea şocului. Una peste alta, românii nu sunt decişi care variantă este mai bună - PSD sau PD-L -, cele două formaţiuni politice obţinând scoruri foarte apropiate şi, colac peste pupăză, ne-am trezit şi cu Becali în Parlamentul European. Duminică, uitându-mă la ştiri când s-au anunţat estimările exit-poll-urilor, n-am putut să nu zâmbesc văzându-l pe Becali făcând declaraţii în calitate de viitor europarlamentar. Cred că am afişat pe chip un zâmbet tâmp, ca fiecare dintre cei care nu ar fi crezut vreodată că am putea fi reprezentaţi în Europa de un astfel de personaj. Până la urmă, noi am rămas cu zâmbetele, el cu mandatul. Unii susţin că intrarea lui Becali pe listele PRM ar fi ridicat partidul peste pragul electoral, iar alţii pun reuşita formaţiunii lui Vadim Tudor pe seama crizei. Nu este exclus, totuşi, ca valul de simpatie stârnit de Becali în rândul unora dintre români, în momentul arestării sale, să fi fost un imbold pentru partidul Tribunului. Şi nu este exclus ca Vadim să fi anticipat acest lucru în momentul în care s-a dus precum un personaj biblic să-l „scoată" pe Becali din penitenciar şi să-l facă parlamentar, după ce era clar că nu mai are prea multe şanse în politică. Este foarte posibil ca cele două personaje „colorate" de pe scena politică să fi ştiut din capul locului pentru ce dau uitării insultele şi înjurăturile pe care şi le-au adus în perioada dinaintea împăcării istorice.

Nici scorul obţinut de Elena Băsescu nu a fost o surpriză. Ar fi fost ciudat să obţină un rezultat cu mult mai mic, având în vedere implicarea de forţe, sprijinul de care a beneficiat, din umbră, din partea formaţiunii în care a crescut, după cum chiar ea a declarat, şi capitalul de imagine transferat de la tatăl său - un lucru deloc de neglijat.

PNL nu a surprins prin scorul obţinut, având în vedere că media procentelor partidului din ultimii ani se situează undeva între 16-18%. Unii spun însă că Antonescu putea să facă mai mult de-atât după ce l-a detronat pe Tăriceanu. Recunosc, însă, că Antonescu m-a surprins prin declaraţiile privind posibilitatea ca alegerile să fi fost fraudate. Nu era ăsta rolul lui Vadim?

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • Viorel 09 Jun, 2009 08:16 Este bine. Becali este exact exponentul natiei noastre, ne reprezinta cum nu se poate mai bine in parlamentul european. Astia suntem, 20 de milioane de Becali, 20 de milioane de ciobani inculti. Ma doare asta dar am ajuns sa-mi fie scarba si rusine ca traiesc in asemenea tara.