Editorial Limba noastră-i o comoară, nunta-i fiţă necesară

E sezonul nunţilor! Mai mult ca sigur, aţi fost la cel puţin o nuntă anul acesta sau urmează să mergeţi, pentru că: e urât să nu onoraţi invitaţia, ei au fost sau vor veni la a voastră, o dată în viaţă se căsătoresc verii tăi sau pentru că e băiatul mijlociu al colegei „lu’ mama“. De fapt, acest lucru semnalează una dintre tranziţiile neconvenabile de la condiţia de tânăr la cea de adult: nu îţi mai petreci vara cheltuindu-ţi banii pe vacanţe şi distracţii, ci îţi spargi economiile pe nunţile prietenilor.
 
La o nuntă se bea mult, doar dacă nu eşti şofer. În această situaţie, n-ai băut nimic şi trebuie să aştepţi măcar un fel de mâncare pentru a putea să pleci. Atunci, începi să asculţi muzica pe care lăutarul o cântă şi începi să descoperi mesajele ascunse din spatele versurilor.
 
Poate nu facem cele mai bune automobile, nu avem noi cei mai mulţi kilometri de autostradă, nici la fotbal nu suntem cei mai abili, dar sigur avem cea mai bogată limbă! Iar acei cântăreţi de la nunţile amintite utilizează la maximum resursele. Ei nu se sfiesc să stoarcă limba română de toate posibilităţile.
 
„Eu ţin dragostea cu anu’ (cu anu’) / Și beau vinul cu borcanu’ (borcanu’) / Și rachiu-l beau cu sticla, / Nu-mi pare rău de nimica“. De mulţi ani circulă această melodie, dar la niciun local nu am văzut să se servească vin la borcan. Totuşi, orice borcan plin cu un lichid seamănă cu totul şi cu totul a altceva. Deci, mulţumesc frumos, dar cel mult o să bem vinul din paharul cu Minnie Mouse al celor mici.
 
„Hai, mândră, în Dealu’ Spirii / Să te-nvăţ tabla-nmulţirii, / Cât fac doi ori doi / Și noi amândoi. / Doi ori doi fac poate patru / Iară noi doi facem altu’, / Că nu-i aşa greu / Dacă ţi-l fac eu”. Nu ai cum să rezişti unei astfel de compoziţii aproape letale de romantism, matematică şi îndemn la neîntrebuinţarea mijloacelor de contracepţie. Dar dacă dai peste cineva care ştie cât fac doi ori doi, e bine să te ţii de el, întrucât nu poţi să laşi să-ţi scape aşa nişte gene de campion!
 
„Și-am avut şi eu un socru / Și-a murit, bătu-l-ar focu’ / Soacră-mea, de bucurie, / Se distra cu altu-n vie. / A umblat cât a umblat, / Dar acum i s-a-nfundat, / A umblat pe multe uşi, / Are soacră-mea bebeluşi”. Prima întrebare ce rezultă din analiza acestei piese este dacă decesul socrului a fost sau nu din cauze naturale. Următoarea problemă ridicată de aceste versuri îl vizează pe ginere, care ar fi bine să se întrebe dacă e adevărat ce se spune în popor, că, de la o vârstă, fetele încep să semene cu mamele lor.
 
De parcă melodiile populare, meneaito-urile, strigăturile, braşovencele şi muşamalele nu erau suficiente, mai trebuie să analizezi şi câteva trenduri de la nunţile alea în care eşti treaz (pentru că eşti şofer!). Furtul de mirese nu mai este atât de banal ca pe vremuri. În caz că habar nu aveţi despre ce vorbesc, permiteţi-mi să vă explic. Un nou obicei susţine că tot alaiul care fură mireasa trebuie să fie îmbrăcat precum talibanii. Şi la cât de repede se schimbă lucrurile, avem toate şansele să vedem nunţi cu terorişti ceceni, cu separatişti basci sau piraţi somalezi.
 
O altă modă constă în eliberatul de porumbei. Dintre toate scopurile pentru care chinuim animalele, să ţii porumbei într-o cuşcă doar ca să le dai drumul când îţi pupi nevasta mi se pare cel mai ridicol. Și de ce se insistă pe acei porumbei albi? Cred că momentul ar fi la fel de drăguţ şi dacă s-ar deschide o cutie cu veveriţe sau un coş plin cu căţeluşi. Porumbelul însă a avut nenorocul să fie simbolul inocenţei şi al păcii...