In politica, prostia nu e un handicap

Spuneam intr-unul dintre editorialele trecute ca politicianul trebuie sa fie in slujba cetateanului pentru ca, in momentul in care ii acorda votul, electoratul investeste in el incredere si speranta.Pentru a fi eficienta, relatia dintre politician si electorat trebuie sa fie una in ambele sensuri. Politicianul are datoria sa se informeze in permanenta in legatura cu nevoile cetateanului si sa isi fixeze prioritatile politice in functie de acestea, iar cetateanul trebuie sa urmareasca activitatea politicianului in care a investit si sa vada in ce masura actiunile acestuia sunt in corelatie cu programul anuntat in campania electorala si cu nevoile sale reale. Fireste, toate acestea sunt vorbe frumoase care se afla in arsenalul retoric al oricarui politician, din orice partid. Cum se poate stabili insa o relatie directa de comunicare intre alegator si cel ales? O cale foarte simpla, la indemana noastra, ar putea reforma radical viata politica. Se tot poarta discutii despre reforma sistemului electoral mioritic. Schimbari ar trebui facute la toate nivelele, de la hartia folosita pentru buletinele de vot la modul de alegere al parlamentarilor. Multi se declara pro-reformisti, dar nimeni nu se implica in luarea unor masuri corespunzatoare. Senatorii ar fi trebuit deja alesi nominal, nu pe liste, dar de ce sa-si strice ei insisi aranjamentele si afacerile? Mai asteptam cateva legislaturi ca doar n-o fi foc. Ce, a murit cineva ca votam in continuare liste si nu oameni? Nu ma pot abtine aici sa nu rememorez o faza de la localele din 2004, cand un candidat decedat in perioada campaniei a primit totusi voturi de la consateni - sa mai zica cineva ca la tara se stie tot de catre toti. Marea problema a alegatorilor romani este ca, pur si simplu, nu pot sa aleaga ce vor din oferta electorala. Daca le place un candidat, se tem sa-i dea votul pentru ca, alaturi de el, pe aceeasi lista, i-ar vota automat si pe altii de care nici nu vor sa auda. Daca le place programul politic al unui partid, il voteaza degeaba, pentru ca oamenii pe care-i ajuta, astfel, sa intre in Parlament, trec la alte partide, dar raman parlamentari, iar programul politic pe care l-au votat, ramane fara sustinere. Vedeti, noi, alegatorii, avem doua feluri in care votam: votam oameni sau votam partide, programe politice. Democratia ar insemna ca modurile noastre de a vota sa se reflecte in structura Parlamentului. Avem doua Camere in Parlament si, pana acum, n-am inteles de ce. Cele doua Camere ar trebui sa asigure doua puncte de vedere diferite asupra procesului legislativ. Asa ceva ar fi posibil numai daca parlamentarii celor doua Camere ar fi alesi in moduri diferite. Aceasta cerinta vine, de minune, in intampinarea celor doua moduri in care noi, alegatorii, decidem cum sa votam: avem nevoie de o Camera parlamentara a programelor politice si de una a personalitatilor politice. Pentru prima Camera, candidatii sa fie votati pe liste si sa ramana dependenti de sprijinul partidelor sub care au intrat in Parlament, adica, daca parasesc partidul, locul din Parlament ramane al partidului, pentru ca programul politic al acestuia a fost votat, de fapt. Camera personalitatilor politice ar trebui sa cuprinda parlamentari alesi uninominal. Ei ar trebui sa fie total independenti de sprijinul partidelor care i-au sustinut in campania electorala: aici, alegatorii au votat oamenii, nu partidele. Astfel, baza democratiei noastre ar capata coerenta si, in opt sau doisprezece ani, sistemul democratic ar ajunge sa functioneze normal. Problema cere o rezolvare pe termen lung. Avantajul de acum al PSD conteaza mai putin. Un astfel de sistem trebuie stabilit, insa, prin Constitutie, nu printr-o lege care poate fi modificata de la un an electoral la altul.