Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
14:15 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Editorial Valentine’s Day, o sărbătoare furată din care se fac bani

ro

16 Feb, 2016 00:00 2286 Marime text


Luna februarie îi duce cu gândul pe majoritatea oamenilor la Valentine’s Day. Nu degeaba i se mai spune şi „luna iubirii“, de parcă toţi ne-am iubi doar în perioada aceasta a anului. Dar de ce Valentine’s Day, şi nu Dragobete? Nu văd foarte multe cupluri să se agite prea tare când urmează să vină 24 februarie, cum nu văd nici foarte mulţi comercianţi să o facă.
 
În fiecare an, pe 14 februarie, de Valentine’s Day, am văzut o mulţime de oameni, în special tineri, cu braţele pline de flori roşii, inimioare, jucării de pluş pe care scrie „I love you“ ori „Valentine’s Day“ sau mai ştiu eu ce dulcegării specifice, ca şi cum atunci este singurul moment propice să îţi etalezi dragostea faţă de partenerul de viaţă. Cei mai fericiţi din toată povestea asta nu sunt însă destinatarii acestor cadouri, deoarece, de multe ori, după un timp, obiectele primite sunt aruncate sau uitate într-un colţ de cameră. Cei mai câştigaţi sunt comercianţii. Ei sunt cei care au umplut pieţele şi centrele comerciale de inimioare şi lucruri pufoase care parcă te îndeamnă, vrei nu vrei, să cumperi ceva, ca să te simţi în rând cu lumea.
 
Valentine’s Day, o sărbătoare „furată“ de la americani, prinde bine foarte bine şi la noi, dar întrebarea este de ce? În condiţiile în care avem şi noi o zi dedicată iubirii, Dragobetele, nu văd de ce am completa lista cu încă una, mai ales că unii bărbaţi ar cam scoate din calendar lunile februarie şi martie, pline de ocazii în care trebuie să bage mâna în buzunar pentru a cumpăra cadouri femeilor din viaţa lor. Și astfel ne întoarcem la aceeaşi întrebare: cine este cel mai fericit în aceste zile? Iubita, căreia îi place... sau nu inimioara cumpărată, sau vânzătorul, care are un profit peste cel obişnuit datorită diverselor obiecte ce descriu iubirea în cele mai ciudate şi diferite forme?
 
De asemenea, şi Internetul a fost plin de inimioare şi mesaje de Valentine’s Day, ca şi cum ar fi fost singura zi în care ai ocazia să-i spui partenerului „te iubesc“. Nu degeaba au apărut glume pe seama acestei sărbători, spunându-se că este ziua în care se minte cel mai mult. Eu cred că iubirea trebuie sărbătorită în fiecare zi şi nu în acelaşi mod în care o fac toţi, sau, dacă avem nevoie de o zi specială în care să facem un gest special faţă de persoana iubită, să alegem ziua în care ne-am cunoscut sau ne-am căsătorit, pentru că acelea sunt momente cu adevărat importante din viaţa fiecărui cuplu.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii