Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
18:54 28 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Editorial Unde ne sunt poliţiştii şi jandarmii?

ro

24 Mar, 2017 00:00 3762 Marime text
Aţi văzut filmele alea americane în care un personaj (de regulă, secundar) dă fuga la poliţistul de la colţul străzii (care, probabil, serveşte clişeic o gogoaşă) şi îi raportează cine ştie ce faptă antisocială în desfăşurare? Sau aţi văzut carabinierii italieni postaţi la „îndemână“ în intersecţii? Dar pe poliţiştii români i-aţi văzut pe la colţurile străzilor „de cartier“ sau măcar prin intersecţiile importante? Nici eu.
 
Pe bune, acum. Chiar nu am nimic cu poliţiştii. Sau jandarmii. Sau poliţia locală. Sunt de acord că sunt puţini pentru câtă muncă este. Sunt de acord că salariile nu sunt corespunzătoare muncii depuse. Ba chiar cred în respectul faţă de uniformă şi faţă de lege (aşa sunt eu, de modă veche).
 
Dar cu ce mă ajută să ştiu sau să simt toate astea dacă sunt victima unei infracţiuni sau a unei fapte antisociale? Cu nimic. De la celebrele cerşeto-şantejării de genul „dă-mi un leu sau te scuip“, trecând prin ocazionalul exhibiţionist din autobuz ori de la colţul străzii, ori mai agresivul „mişto“ al găştilor de adolescenţi dornici să îşi afirme tupeul şi până la „micile“ încălcări ale legii din trafic (şmecherul care forţează semaforul pe cârca pietonilor pentru care se face verde), cine, unde, cum ne protejează/ajută/salvează în astfel de situaţii? Nimeni.
 
Iar dacă sun la 112, că simt că-mi este pusă integritatea fizică (de psihică nu mai zic) în pericol, surpriză: amendă 1.000 de lei - cazul nu reprezintă o urgenţă. Fain, nu?
 
Iar dacă mă iau la trântă cu atacatorii, mă apăr de ce mă paşte din partea lor, surpriză: dosar penal pentru tulburarea liniştii şi ordinii publice. Sau amendă. Sau dosar pentru loviri şi alte violenţe, dacă agresorul îşi simte mândria rănită şi îşi scoate certificat medico-legal pentru o eventuală vânătaie. Iarăşi fain, nu?
Revin şi arăt: aşadar, eu, ca cetăţean simplu, plătitor de taxe şi impozite, vorba aia, ce mă fac în astfel de situaţii? Unde găsesc un om al legii?
 
Aaa, gata: îmi dau check-in pe Facebook - «simţindu-se agresat/hărţuit şi waiting for a miracle while looking for a cop la intersecţia Tomis cu Mircea cel Bătrân“, eventual cu hashtag #numairezist, că poate îşi verifică celebrul poliţist Marian Godină Facebook-ul şi îl tag-uiesc şi pe el. Păi nu?
 
Nu există suficienţi poliţişti şi jandarmi? Foarte bine! Angajaţi!
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • Nicoleta 24 Mar, 2017 09:15 Daca vrem politisti ca afara trebuie sa le dam ce trebuie si salarii ca afara. Daca nu...noi ne facem ca-i platim, ei se fac ca ne pazesc