Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
16:51 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Editorial Securişti au fost, securişti sunt încă. În Raportul CNSAS pe 2016 mai găsim de la Constanţa

ro

12 Oct, 2017 00:00 3237 Marime text

La atâţia ani după Revoluţia de la 22 decembrie 1989, nu credeam că vor mai fi prin instituţiile statului foşti colaboratori ai Securităţii.
Sau prin consilii locale - consilieri - ori cine mai ştie pe unde.
Ei bine, nu e chiar aşa.
 
În Raportul CNSAS pe 2016 apar doi oameni: unul - consilier sau fost consilier, nici nu mai are importanţă, de la Lumina, şi un altul, la fel ca primul, de la Corbu.
Ambele localităţi - din judeţul Constanţa.
De altfel, de-a lungul anilor, tot au fost depistaţi, pe ici, pe colo, foşti colaboratori ai Securităţii.
Unii au tot contestat prin instanţe cum că n-ar fi fost, alţii s-au resemnat.
 
Puţini sunt cei care au acceptat pur şi simplu eticheta de fost colaborator.
Pentru că asta presupune pierderea unor privilegii.
Aşa că nu s-au lăsat cu una, cu două.
Au tot insistat prin instanţe. Că, deh, nu e chiar de colo să pierzi mii de lei pe lună, tot felul de drepturi, dar să mai suporţi şi oprobriul public!  
Aşa că dă-i şi dă-i prin instanţe!
Cu toate astea, aşa cum spuneam, încă mai apar.
Şi tot mai sunt deconspiraţi.
 
Numai că puţini sunt cei despre care lumea chiar află tot timpul.
Pentru că documentele CNSAS nu sunt chiar la îndemâna oricui, deşi sunt publice pe internet, iar publicaţiile centrale şi locale nu se ocupă cu aşa ceva, subiectele nefiind considerate de mare interes.
Mai ales cum este cazul de la Constanţa, unde sunt doi consilieri sau foşti consilieri din două localităţi ale judeţului.
Nici măcar dintr-un oraş sau municipiu mare.
Problema este alta: nu au fost identificaţi cei dinainte de 1989, că au şi apărut alţii în locul lor.
Aşadar, acoperiţi au fost, acoperiţi sunt, acoperiţi vor fi.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii