Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
14:19 18 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Editorial Să căutăm, cititorule, o reţetă de Crăciun magic, după 364 de zile mohorâte!

ro

24 Dec, 2015 00:00 4934 Marime text


Primiţi cu colindul? „Vin colindătorii, cum veneau odată, leru-i ler / Să colinde-n seară asta minunată, leru-i ler / Dar li-i gura arsă şi li-s ochii-n lacrimi, leru-i ler / Prea degeaba sânge, prea degeaba patimi, leru-i ler“…
 
E sărbătoare, vine Crăciunul! Cea mai frumoasă şi mai iubită de cei mici şi de cei mari deopotrivă, de cei săraci sau bogaţi nu poate fi decât sărbătoarea Naşterii Domnului. Aşteptată cu emoţie şi bucurie pe tot globul încă de când iarna începe să își intre în drepturi, vestea naşterii Mântuitorului reprezintă cea mai importantă sărbătoare a creştinătăţii, pentru că, odată cu El, renasc speranţele şi gândurile noastre de bine.
 
Crăciunul se aşază în familii, în suflete, cu bucurie. Nu doar 25 contează în calendar, pentru că sentimentul dulce şi cald al aşteptării zilei sfinte îşi face culcuş în inimile oamenilor cu mult mai devreme. Începând cu săptămâni înainte, magia sărbătorii înconjoară omenirea. Ca un adevărat magician prin miracolul unei zile sfinte, Moş Crăciun reuşeşte încă, după mai bine de 2000 de ani de muncă neîncetată, să aşeze cadourile sub bradul de Crăciun fără să-şi facă văzută barbă lungă şi paşii cei grei.
 
Zurgălăii răsună acompaniaţi de colinde, casa este inundată de mirosul cozonacilor şi al bucatelor proaspăt scoase din cuptor, de coji de portocale şi scorţişoară, iar zâmbetele celor dragi confirmă, încă o dată, magia Crăciunului. În aceste amintiri se înmagazinează magia sufletului... Sufletul şi inima de copil păstrează frumuseţea unei poveşti din copilărie care poate prinde viaţă în fiecare an în perioada sărbătorilor.
 
Şi cum să nu crezi în magia Crăciunului când, în această zi, parcă toate relele lumii rămân ferecate departe, lăsând să se strecoare în jur doar linişte şi căldură sufletească? Chipuri îmbujorate, îmbrăţişări şi chicoteli, părinţi care-şi mângâie copiii fericiţi că măcar în această perioada îi au aproape, pitici cărora le explodează inima de bucurie descoperind că Moşul le-a ascultat dorinţa. Şi timpul stă în loc, într-o magie care aduce fericire o întreagă zi.
 
În aceste zile, cu toții încercăm să fim mai buni, mai veseli, chiar mai... umani. Așteptată cu sufletul la gură în nebunia vitezei în care trăim, în ziua de 25 decembrie reușim, cei mai mulți, să ne găsim timp, să ne găsim lumina din fiecare dintre noi. Copiii îl aşteaptă cu nerăbdare pe Moş Crăciun, în faţa căruia recunosc fără teama dacă au fost cuminţi sau au făcut năzbâtii. Oamenii maturi sau cei deja bătrâni sunt emoţionaţi amintindu-şi de copilărie, de darurile de Crăciun pe care le primeau chiar şi cei săraci.
 
Îţi doresc ţie, cititorule, ca în acest magic Crăciun să ai parte de o ploaie de stele care să-ţi aducă lumină în inimă şi să strălucească viaţa ta şi a celor dragi! De Crăciun, toate visele pot deveni realitate...
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii