Editorial Potop de violenţă verbală

Dana Nălbaru a intrat în atenţia publică în ultima vreme din cauza deciziei de a-şi lua fetiţa de la şcoala de stat şi de a o introduce în sistemul home schooling (şcoala acasă). Vai, dar cum de-a îndrăznit?!
 
Nu ştia Dana Nălbaru că, înainte de a lua o decizie personală, trebuie să ceară părerea oamenilor de pe Facebook? Nu ştia, citiţi ce zice aici: „Am retras-o pe Sofia de la şcoală. De tot. Am ales ca ea să înveţe în sistem home schooling despre lucrurile care îi plac şi fără constrângeri, fără competiţii impuse, fără note sau calificative. Ne-am gândit bine înainte de a lua această decizie şi ne-am «făcut temele» înainte de a ne arunca spre un asemenea viitor”, a scris Dana Nălbaru pe un blog. Şi de aici un potop de violenţă verbală, atât de... la îndemână.
 
Au fost dezbătute eficienţa şi riscul unui asemenea gest, excentricitatea (!) deciziei, dar şi moralitatea (!) părinţilor. Astfel, s-a format un val de comentarii, multe negative, despre home schooling. Pusă la pământ şi Dana Nălbaru = rezolvată problema învăţământului românesc. Orice am face, recompunem acelaşi format de can-can cu pretenţii de anchetă socială. Uităm, ca de fiecare dată, că sunt altele aspectele importante. Nu decizii personale ale unor persoane, fie şi ele publice. Ar trebui să ne axăm pe situaţia sistemului de învăţământ din România, nu pe decizia unor părinţi. Căci avem un învăţământ sec, bazat pe predare-tocire-notare, învăţământ bazat pe exerciţiile x şi y de la paginile 103 şi 104. Dar de ce să ne concentrăm pe aspectele importante, când sunt altele ce trezesc interes?
 
În contextul vremurilor pe care le trăim, ar trebui să reflectăm asupra cuvintelor lăsate de Alexandru Vlahuţă fiicei sale: „Ceartă-te de câte ori te simţi egoistă, de câte ori te muşcă de inimă şarpele răutăţii, al invidiei sau al minciunii. Fii aspră cu tine, dreaptă cu prietenii şi suflet larg cu cei răi. Fă-te mică, fă-te neînsemnată de câte ori deşteptăciunea te îndeamnă să strigi: «Uitaţi-vă la mine!» Dar mai ales aş vrea să scriu de-a dreptul în sufletul tău aceasta: Să nu faci nici o faptă a cărei amintire te-ar putea face vreodată să roşeşti. Nu e triumf pe lume, nici sprijin mai puternic, nici mulţumire deplină ca o conştiinţă curată”. Atât.