Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
12:55 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Editorial Pentru ce au murit la Revoluţia din '89? Am uitat să profităm de drepturile pe care le-am obţinut cu vărsare de sânge?

ro

12 Dec, 2016 00:00 2388 Marime text
De 27 de ani, din patru în patru ani sau chiar mai frecvent în ultimii ani, românii încearcă să facă exerciţiul democratic al alegerilor libere pentru funcţiile publice cele mai importante din administraţie. Libertatea de a alege i-a încântat pe români imediat după Revoluţia din 1989, însă, în 27 de ani, aceştia au înţeles un adevăr dureros: de cele mai multe ori, nu au avut de ales persoanele care pot face lucruri bune pentru ţara noastră, ci au votat răul cel mai mic. Cu fiecare exerciţiu democratic, interesul pentru alegeri a fost din ce în ce mai scăzut.
 
Românii din întreaga lume au avut duminică posibilitatea să decidă soarta României pentru următorii patru ani. Alegerile parlamentare 2016, momentul în care ar trebui să îi trimitem pe cei mai buni dintre noi ca să ne reprezinte în Senat şi în Camera Deputaţilor, nu au stârnit un mare interes în rândul cetăţenilor, mult prea plictisiţi de toţi cei care s-au învârtit la putere şi au uitat motivele pentru care au fost votaţi. Asta în ciuda campaniei puternice din ziua alegerilor din mediul online, prin care toţi românii au fost încurajaţi să voteze. Cei mai prezenţi în mediul online, tinerii, nu au fost însă interesaţi de alegeri, aşa că am putea considera că întreaga campanie de pe Facebook „Pro vot“, indiferent de opţiunea electorală, nu şi-a mai făcut efectul, aşa cum s-a întâmplat în cazul alegerilor prezidenţiale. Prezenţa la vot a fost scăzută, sub 50% la nivelul întregii ţări, cei mai responsabili alegători, fiind, ca de fiecare dată, cetăţenii din sudul ţării, din judeţele Olt, Teleorman, Dâmboviţa sau Dolj.
 
Fac parte din generaţia tânără şi am votat la alegerile parlamentare din 2016, la fel cum am votat la fiecare dintre alegerile care s-au organizat de când am dobândit acest drept. De multe ori, am simţit că nu am pe cine să votez sau că votul meu nu poate să facă diferenţa. Şi totuşi, am mers la vot şi am ales aşa cum mi-a dictat conştiinţa. I-am votat de-a lungul anilor şi pe aceia care aveau şanse mai mari să câştige, şi pe cei despre care ştiam că nu vor reuşi să obţină un rezultat bun. I-am votat pentru a le arăta încrederea mea şi pentru a-i convinge să nu renunţe să lupte, chiar dacă şansele de a câştiga par mici.
 
Vreau să cred că fiecare vot contează şi vreau să nu uităm că poporul român şi-a câştigat cu vărsare de sânge dreptul de a vota liber. Suntem în luna decembrie şi, în câteva zile, când alegerile se vor termina şi îi vom cunoaşte pe câştigători, ne vom aminti de tristul episod al Revoluţiei, când tineri români au murit pentru ca noi să avem posibilitatea de a alege aşa cum ne dictează conştiinţa.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii