Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
00:58 15 12 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Editorial Noi, cei care „ne-am stricat“ votul

ro

06 Jun, 2016 00:00 1049 Marime text


Ieri a fost o zi specială. Aşteptată, de mulţi, de patru ani. De fapt, aşteptată de constănţeni din mai anul trecut, de când Radu Mazăre a demisionat, după 15 ani, din funcţia de primar al Constanţei. Ziua în care Constanţa a ales schimbarea, indiferent care a fost numele acelei schimbări.
 
Deşi această zi a fost aşteptată ca o gură de aer proaspăt pentru mulţi, din păcate, şi aceste alegeri au stat sub semnul veşnicei întrebări de la nenea Iancu încoace: „Eu cu cine votez?“.
 
Nici anul acesta românii, constănţenii nu au avut pentru cine să iasă la urne, pentru CE să voteze. Iar aceasta este consecinţa faptului că în ultimele săptămâni am asistat la o chestie care cu greu poate fi numită campanie electorală. Un non-combat sinistru, care i-a avut protagonişti pe candidaţii propuşi de marile partide. Iar acest scenariu sinistru a fost scris tot de marile partide, anul trecut, în luna mai, când aleşii noştri din Parlament au hotărât că e nevoie de o nouă lege a alegerilor locale. A luat astfel naştere Legea 115/2015, care prevede că primarii şi consilierii vor fi aleşi dintr-un singur tur.
 
Practic, democraţia a fost anesteziată de această înţelegere, pe care au perfectat-o anul trecut dreapta şi stânga. De ce spun asta? În primul rând, în cazul primarilor în funcţie, avantajul este net. În al doilea rând, în situaţia în care între primii doi clasaţi există o diferenţă de cel puţin zece procente, practic, nu există o bătălie adevărată. Or, cum am văzut şi la alte alegeri, turul doi făcea diferenţa.
 
În al doilea rând, trebuie să ne gândim că întotdeauna există opţiuni şi că scuza „nici măcar n-am cu cine să votez“ nu ţine. Deşi, anul acesta, niciunul dintre candidaţii constănţeni nu a venit cu programe concrete, palpabile, credibile. Unii au mers pe anti-campanie, în timp ce alţii au preferat proiectele fantasmagorice, supraevaluate. Nicio confruntare adevărată între candidaţi, nicio luptă de idei, de opinii. Lupta s-a dus foarte mult în underground, în atacuri la baionetă, în lovituri sub centură. Deşi au fost 12 candidaţi la Primărie, dacă luăm orice constănţean de rând şi îl întrebăm cine a candidat, nu ştie mai mult de patru nume ale celor care au visat la fotoliul de primar.
 
Tocmai pentru că în România partidele politice mari încă dictează, pentru că partidele mici nu au reuşit, nici astăzi, la 26 de ani de la Revoluţie, să îşi facă un nume şi un ecou, pentru că independenţii sunt o insulă mult prea izolată în peisajul politic, am ales să dau votul meu celor clasaţi „fără şanse“. Am mers la vot, deşi am avut o zi plină. Am fost la vot, deşi, la finalul zilei, am fost dezamăgită de faptul că generaţia mea nu a procedat la fel. Am fost ruşinată de prezenţa slabă la urne. Am fost supărată că, deşi sunt primele alegeri la care Radu Mazăre nu candidează, concetăţenii mei nu au ieşit să pună punctul pe „i“ şi să scrie „schimbare“ cu majuscule. Prin urmare, am votat, deşi mulţi în jurul meu vuiau că votul meu nu va schimba cu nimic rezultatul final. Poate că nu, dar cu astfel de gânduri, România nu se va putea face bine.

Ti-a placut articolul?

Comentarii