Ziua Dobrogei, 139 ani
14 noiembrie 1878 - 14 noiembrie 2017
01:10 20 10 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Editorial Nicuşor Constantinescu, Radu Mazăre... Trebuia să se întâmple. Istoria nu se repetă

ro

21 Apr, 2016 00:00 1719 Marime text

 
Istoria se repetă. Ciclic. Dar nu mereu. Şi mulţi au constatat şi vor mai avea timp să constate.
Unii care, odată ajunşi în vârf, cred că lor nu li se poate întâmpla nimic, niciodată.
Uită că, în carieră, indiferent ce carieră, fiecare are un apogeu al poziţiei sale istorice sau neistorice. Istorice este un fel de-a spune.
 
Este ca pe derdeluşul copilăriei noastre. Urcam, urcam. Ne chinuiam să tragem sania după noi. Ajungeam în vârf.
De acolo nu mai vedeam nimic. Și pe nimeni. Nu mai ascultam de nimeni.
Simţeam doar ameţitoarea viteză, care ne dădea impresia că suntem viteji şi că nouă nu ni se poate întâmpla nimic. 
Și urcam, urcam, zile întregi, de dimineaţa până seara, până se topea derdeluşul. La un moment dat, ne dădeam seama că derdeluşul nu mai este. Se topise. Dar noi nu voiam să înţelegem că nu mai este. Noi tot încercam.
Numai că vremea derdeluşului trecuse. Venea vremea pentru altceva. Dar nici asta nu înţelegeam.
 
Aşa li s-a întâmplat, pe planul istoriei locale, şi lui Radu Mazăre şi lui Nicuşor Constantinescu. Şi altora ca ei.
Ei nu au înţeles că, odată şi odată, trebuiau să se oprească.
Și că vremea lor a trecut.
Ajunseseră la apogeu. Să nu mă întrebaţi ce apogeu, că nu am să vă răspund. Nu vă răspund pentru că răspunsul nu este la mine. Este la ei, la noi. La cei din preajma lor. La noi, cei ce i-am acceptat aşa cum au fost ei.
La noi, că i-am lăsat prea mult să fie nabucodonosorii noştri, carolii noştri, ştefanii cei mari ai noştri şi mai ştiu eu ce le-a mai trecut prin cap să fie.
 
Pentru că ei singuri nu vedeau nimic în jurul lor. Ei nu se loveau cu capul de sus. Aveau uşile prea înalte.
A trebuit să vină DNA-ul şi alte instituţii ale statului, din alea pe care voiau să le desfiinţeze că sunt suprafinanţate, să îi tragă de mânecă.
Să-i zgâlţâie şi să-i coboare de pe piedestalul de ceară pe care se aflau.
 
Pentru că mă uit la mulţi dintre cei ce-au fost. Ei încă se mai cred că sunt şi că vor fi ce-au fost. Nu înţeleg că vremea lor a trecut, că derdeluşul s-a topit, iar istoria nu se repetă.
 
P.S. Şi aşa li se va întâmpla şi urmaşilor urmaşilor lor.
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii