De-ale iernii
Evenimentele iernii in Constanta
07:58 30 03 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Editorial Mamaia Copiilor - „Nu mi-e frică de Bau-Bau, ăăă… de statul român care nu găsește niciun ban ca eu să cânt“

ro

25 Jul, 2016 00:00 1092 Marime text


Ca multora dintre noi, timpurile de acum nu mi se par perfecte și nici înfloritoare. Şi totuși suntem în secolul XXI, oameni buni!

Trăim - sau mai bine zis credem că trăim - vremuri noi, vremuri bune, vremuri „wow“, „super“, cum le mai numesc unii. Aceste determinative sunt valabile, firește, în comparație cu ce a fost în veacurile de apoi - foamete, război, catastofe, epidemii. Într-adevăr, pe acestea din urmă nu le-am trăit, am avut parte de momente mult mai fericite, însă continui să am sentimentul că tot ce-a fost mai bun pe lumea asta deja am ratat. Cu alte cuvinte, cred că tânăra generație este privată de adevărata viață.  

Suntem martorii unei evoluții, nimeni nu contestă, se dezvoltă văzând cu ochii tehnologia şi știința. Oamenii au ajuns să cunoască aprofundat toate domeniile. Cu toate acestea, fără să-şi dea seama, neglijează anumite aspecte ale existenţei. Mă tem că s-a uitat veritabilul rol al artei şi, astfel, cultura unui neam se pierde, moare treptat, dispar pe zi ce trece valorile autentice, adevăratul sens al vieții şi frumusețea din jurul nostru. Nu e nevoie de analize sofisticate pentru a ne da seama că, de fapt, activităţile culturale sunt pe cale de dispariţie. Să ne canalizăm pe un domeniu a cărui prezenţă e incontestabilă în zilele noastre - muzica. Ne mai surprinde cu ceva? Da, nu cu ce am fi vrut noi, dar totuşi ne întrece aşteptările şi imaginaţia mereu. Drept urmare, cu greu ne revenim şocului aplicat de supramanelizare şi de pseudoartiştii chinuiţi de talent. Multor evenimente, festivaluri, concursuri şi manifestări de natură artistică nu le ajung forţe decât pentru o sigură ediţie. S-a pierdut farmecul evenimentelor muzicale de altădată. Nu actul creator în sine sau fenomenul artistic s-au depreciat, ci valoarea pe care o are în ochii omului de azi. Vorba aceea: „Ce-am avut şi ce-am pierdut“. Să trecem în revistă câteva evenimente subminate de „sărăcie“. „Cerbul de Aur“, festival ce a lasat de-a lungul timpului vedete ce s-au bucurat de mare succes, după o lungă perioadă de glorie, a fost „răpus“ de cumplita sărăcie. După ultima ediţie din 2009, Televiziunea Română a declarat că nu dispune de fonduri necesare pentru organizarea altor ediţii. Festivalul naţional de muzică uşoară de la Mamaia, care timp de jumătate de secol a născut şi crescut artişti, a îmbătrânit, sărmanul, înainte de vreme, şi n-a mai putut să facă concurenţă tânărului împărat Cezar ce se plimba în care alegorice prin faimoasa Mamaie.  

Profit de ocazie și amintesc de „lipsurile“ din cauza cărora, în acest an, România nu a ajuns la Eurovision.

Carevasăzică, „mofturile“ de creaţie de acest tip nu ne mai interesează, pardon, nu găsim resurse pentru ele. De ce să mai aibă nevoie țara asta de muzică, de artă, de ceva frumos în general?
Vă vine să credeţi sau nu, ieri, la Constanţa, a avut loc Gala Laureaţilor Festivalului de Creaţie şi Interpretare „Mamaia Copiilor“, aflat la cea de-a 16 ediţie. În cele din urmă, acest concurs s-a defăşurat şi a reunit peste 500 de participanţi. Nu vă grăbiţi să credeţi că s-au făcut investiţii uriaşe pentru organizarea festivalului, pentru că nici autorităţile, nici Ministerul Culturii, nici Ministerul Educaţiei n-au alocat niciun ban. „Mamaia Copiilor“ a supravieţuit nu din mila statului, ci graţie părinţilor care-şi susţin copiii. Părinţii au plătit pentru ca talentatul lor copil să strălucească pe scenă. Nu văd de ce n-ar face deja o investiţie directă? Copilul să cânte, iar mama şi tata să-i cumpere trofeu.

Statul spune că nu dispune de resurse, când, de fapt, îngroapă prin indiferență orice speranță a copilului de a-şi valorifica talentul, trage clopotul fatalității și aruncă un pumn de păreri de rău - „din păcate nu sunt bani“.

Nu sunt bani? Eu mă întreb și chiar mă îndoiesc dacă îi caută cineva. Problema nu e lipsa banilor, ci indolența, lipsa de interes pentru orice formă artistică de manifestare. Mai târziu, stupefiaţi, o să caute experţii explicaţii: Ce popor civilizat mai suntem şi noi? Ce cultură are ţara asta? Ce personalităţi? Ce acte de creaţie autohtonă avem?

În viața noastră, în istoria acestui neam, dincolo de ce găsesc „mai marii țării“ important și pun pe primul plan, mai e ceva și e aproape întotdeauna prea târziu când realizăm, cu profund regret, că acel „moft“, în care nu s-a investit la timp, acel ceva deja pierdut ne putea salva și ne-ar fi individualizat ca popor.

Ti-a placut articolul?

Comentarii