Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
09:37 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Editorial Între Sfântul Valentin şi Dragobete. Între Occident şi tradiţie. Ce să alegem?

ro

22 Feb, 2017 00:00 2876 Marime text
Sărbătoarea Sfântului Valentin, împrumutată din Occident, are un concurent pe plaiurile mioritice, Dragobetele, celebrat pe data de 24 februarie. De o parte, sunt cei care preferă Valentine’s Day, zi în care tinerii îndrăgostiţi dau buzna în cluburi, în căutare de distracţii, iar de cealaltă parte, cei care îl aleg pe Dragobete pentru a serba, româneşte, iubirea.
 
La mijloc însă sunt comercianţii care profită de ambele sărbători, Sfântul Valentin şi Dragobete, şi scot pe tarabe inimioare, flori, bijuterii, dulciuri, ce au menirea de a topi inimile doamnelor şi domnişoarelor. Produsele comercianţilor au însă şi un scop ascuns: acela de a-i uşura de bani şi pe unii, şi pe ceilalţi, fără discriminare. Totul pentru propăşirea comerţului cu amănuntul. Zeci de reclame te conving să cumperi ciocolată, parfum, creme de toate felurile, inimioare, jucării de pluş, floricele şi câte şi mai câte, doar ca să-i dovedeşti ei dragostea ta. Fie de Sfântul Valentin, fie de Dragobete. Paradoxal este că, între cele două sărbători care propovăduiesc iubirea, există zeci de cazuri de violenţă domestică: soţii agresate, copii loviţi, iubite ucise cu sânge rece. Soţii alungate de acasă, copii trimişi la cerşit, elevi agresaţi la şcoală de colegi sau chiar de unii profesori. Parca tot mai multe, de la o zi la alta.
 
Dar, dacă tot suntem între cele două sărbători ale dragostei, cred că ar trebui să vorbim despre adevărata iubire, despre valori, prietenie şi respect. Să le împărtăşim cu cei de lângă noi. Clipă de clipă. Secundă cu secundă. Să ne raportam la oamenii pe care îi preţuim şi să mergem pe calea noastră cu dorinţa de a fi mai buni. Propun să sărbătorim în fiecare zi dragostea, nu doar de Sfântul Valentin sau de Dragobete.
 
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii