Editorial Greutatea de pe umerii copiilor şi spaima faţă de autoritate

Prin (ne)perfectele noastre urechi trec cuvinte ce se aşază în oamenii ce vom fi mâine. Amuzant este că toţi ne credem deştepţi şi toţi deţinem adevărul absolut. Se mai întâmplă, când ne tragem sufletul, să mai recunoaştem câte o greşeală. Apoi revenim la „noi-ştim-cel-mai-bine“
 
Ne influenţăm reciproc continuu unii pe alţii. Putem fi furioşi, agresivi, veseli, buni, putem fi orice împreună, atât de puternică este influenţa asta. Transmitem gânduri, emoţii şi tipare de a reacţiona într-o anumită situaţie. Mai ales în relaţiile părinte-copil, profesor-elev, prieten-prieten, aici influenţa este la cote maxime.
 
Ar trebui să ne mestecăm vorbele prin gând de zece ori, înainte să le scoatem pe gură, deoarece ele contribuie la formarea adulţilor de mâine. Am auzit părinţi care le-au spus copiilor că îi vor duce la poliţie dacă nu-şi strâng jucăriile sau nu-şi termină temele până în ora 19.00. Am auzit părinţi care le-au spus copiilor că vor chema „doctora“ să le facă o injecţie dacă nu stau cuminţi. Nu voi enumera alte exemple, le ştim cu toţii.
 
Uităm că toate aceste „ameninţări“ se aşază pe umerii copiilor, iar greutatea lor îşi va face simţită prezenţa mai devreme sau mai târziu. Dacă vreodată copilul se va pierde de părinte şi va vedea un poliţist, ce va face? În loc să-i ceară ajutorul, va fugi, deoarece el ştie că nu şi-a strâns jucăriile în miercurea aia în care ploua. Ce se va întâmpla când va răci şi ştie că urmează să o vadă pe „doctora“ cu nemiloasa injecţie? Va plânge, bineînţeles, şi va face tot ce-i stă în putere să nu o vadă. Se va răzvrăti, iar părintele se va supăra.
 
Vorbele cântăresc enorm, mai ales în mintea unui copil. Nu ar trebui să crească cu o spaimă faţă de autoritate, iar noi ar trebui să mestecăm mai mult vorbele.