Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
21:55 16 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Editorial Doar şutând cu mingea de rugby nu poţi dărâma Zidul Chinezesc

ro

03 Oct, 2015 00:00 1861 Marime text
Performanţa deosebită a echipei naţionale feminine de tenis de masă a României, care a devenit vicecampioană europeană pentru a patra oară, ascunde şi regretul ratării, din nou, a medaliei de aur. În finală, o echipă a Germaniei cu două sportive naturalizate din China le-a răpit româncelor titlul. Chiar dacă, în tenisul de masă, se luptă cu arme inegale, Europeanul nemaifiind de mult o întrecere continentală, ci căpătând dimensiune mondială, din moment ce această situaţie e permisă de regulament, n-ai ce-i face. 
 
Privind şi cealaltă faţă a monedei, aceste naturalizări pe bandă rulantă, la care multe ţări apelează, nu sunt altceva decât investiţii care fac diferenţa. Ceea ce m-a dus cu gândul la o realitate sportivă amară de la Constanţa, baza de pregătire de rugby din Complexul Sportiv Badea Cârţan. Aflată într-o stare precară (teren, tribune şi vestiare), baza este în continuare folosită de tinerii rugbyşti, ale căror visuri de glorie reuşesc să depăşească neajunsurile din pregătire. Pe când Germania, dar nu numai ea, îşi asigură, în tenisul de masă, de pildă, plusul care o duce în vârful ierarhiei, înconjurându-se cu un zid chinezesc impenetrabil, fără fisură, în România, investiţiile în sport suferă, iar exemplul de la Constanţa este numai unul din multitudinea de baze sportive, echipe şi cluburi lăsate la coada sau, de cele mai multe ori, în afara listei de finanţare.
 
Ca să ai rezultate de top şi să fii primul, trebuie să investeşti pe toate planurile, iar infrastructura este unul dintre cele mai importante capitole. Nu mai este de ajuns simpla valoare sportivă. Totuşi, chiar şi din maidanul din Badea Cârţan antrenorii constănţeni continuă să scoată nestemate.
 
La actuala Cupă Mondială din Anglia, în echipa naţională a României se află trei rugbyşti care au deprins ABC-ul sportului cu balonul oval în Badea Cârţan: Daniel Carpo, Adrian Apostol şi Sabin Strătilă. Gândiţi-vă ce s-ar fi întâmplat dacă puştii care se apucă de rugby ori de alt sport ar fi avut alte condiţii de pregătire şi altă susţinere. În ciuda acestor probleme, la Constanţa continuă să vină medalii naţionale, de pe litoral se impun atenţiei tinere talente şi sunt selecţionaţi sportivi la loturile României, însă doar şutând cu mingea de rugby nu poţi dărâma Zidul Chinezesc.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii