Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
Editorial „Doamne, vreau şi eu un loc mai aproape de mall, ajută-mă cu un handicap”
Editorial: „Doamne, vreau şi eu un loc mai aproape de mall, ajută-mă cu un handicap”
17 Oct, 2016 00:00
17 Oct, 2016 00:00
17 Oct, 2016 00:00
ZIUA de Constanta
10905
Marime text
10905
Marime text
.jpg)
.jpg "editorial doamne vreau si eu un loc mai aproape de mall ajuta ma cu un handicap 611116")
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii
- Vasile Moruzi 09 Sep, 2018 16:04 M-am nascut in anul 1975 in Botosani . Aceasta regiune" saraca" a Moldovei a dat multi oameni de cultura si politici acestei tari . Sunt fiul "mai mare" al unei familii de persoane "cu handicap" . Pana in 1989 parintii mei primeau apelative ca : "schiopii" , "handicapatii"si altele la fel ca acestea . Ce-mi amintesc de copilaria mea sunt cozile interminabile la carne , paine , ulei , portocale si alte zeci de lucruri ce ne lipseau atunci .Dar nu e totul aici . Imi amintesc si de solidaritatea oamenilor , de empatia lor , de respectul pe care si-l acordau indiferent de clasa politica si sociala . Tatal meu "handicapat " lucra in calitate de "electromecanic de aparatura medicala " pentru a asigura buna functionare a unui spital fiind chemat de multe in miez de noapte pentru a repara incubatoarele noilor nascuti sau centrala termica a spitalului ramanad acolo pana la pranz . Vacantele mele mi le petreceam la tara la bunici ajutandu-i la munca campului . Acolo am invatat sa depasesc toate intemperiile vietii . Astazi , la varsta de 43 de ani lucrez in Germania ca asitent medical . Eu si familia mea ne-am mutat aici dupa ce am locuit in Italia pentru 14 ani . Italia este o tara minunata si italienii pe care i-am cunoscut au fost foarte primitori . De aceea m-am bucurat farte mult sa primesc cetatenia italiana . Toti copiii mei s-au nascut acolo si au multi prieteni pe care nu-i vor uita niciodata . la fel si eu si sotia mea . Din pacate , din cauza viitorului incert ne-am decis sa ne stabilim in Germania . La inceput a fost greu , dar incet , icet ne-am acomodat si am reusit sa ne integram . Dar sa ne intoarcem la avantajele pe care le au si le-au avut parintii mei "handicapati " . din anul 2004 tatal meu e imobilizat la pat , in urmacu trei ani mama mea a avut o operatie pe creier . Sora mea , ce in precedenta se stabilise in Spania s-a intors acasa cu familia pentru ai ajuta pe parinti . Din cauza programului de munca a fost nevoita sa angajeze o persoana pentru al asista pe tatal nostru o ora dimineata si una dupaamiaza . Pentru aceste persoane era revoltator sa schimbe o persoana de "Pampersi" sau sa o duca la baie . Eu ,in calitate de asistent medical fac acest lucru in fiecare zi si nu-l consider ca pe un lucru injositor . Am trei copii si mi-ar place ca ei sa intelega cat e de iportant sa-i ajutam pe cei ce au nevoie de ajutorul nostru indiferent cat de greu ne este sa ne "murdarim "mainile . Iar in ceea ce-i priveste pe "h
_thumb2.JPG)
