Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
19:24 28 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Editorial Constanţa, oraş mare cu sport mic

ro

22 Jan, 2016 00:00 1923 Marime text
După retragerea din toate competiţiile (şi) a campioanei României la volei masculin, CVM Tomis, oraşul Constanţa a rămas fără reprezentantă în prima divizie la sporturile la care făcea legea în România şi la care avea rezultate şi pe plan internaţional. Constanţa a ajuns un oraş mare cu sport mic, din punctul de vedere al eşalonului la care activează acum echipele de handbal, rugby sau volei. 
 
Vremurile în care HCM Constanţa (la handbal masculin), CVM Tomis (la volei masculin), RCJ Farul (la rugby), CSU Neptun (la handbal feminin), CSV 2004 Tomis (la volei feminin), BC Farul (la baschet masculin) sau FC Farul (la fotbal) ţineau steagul sus în prima divizie din România au devenit amintire. Ultimul bastion, CVM Tomis, a căzut şi el, iar cluburi pline de istorie şi performanţă fie au închis porţile, fie au fost nevoite să joace în eşalonul secund sau chiar în cel de-al treilea.
 
Lipsa de implicare a investitorilor privaţi şi problemele apărute cu finanţarea de la bugetul local le-au fost fatale echipelor din Constanţa, grupări cu tradiţie, palmares şi un loc bine delimitat în sufletul fanilor. Rând pe rând, au picat ca spicele. Din Liga Campionilor, Constanţa a ajuns, în cel mai bun caz, în eşaloanele inferioare din România, unde unele dintre vechile echipe se chinuie să ţină în viaţă un nume şi o emblemă, iar altele, nou înfiinţate (mă refer la Dobrogea Sud şi HC Farul), au pornit de la zero pe un drum deschis şi bătătorit, cu mari performanţe, de handbaliştii de la HCM.
 
Sportul constănţean a devenit unul al paradoxurilor. Performanţele de seamă nu lipsesc, însă cu precădere la nivel individual, unde nume precum Horia Tecău, Simona Halep, Eliza Samara, Daniela Hondiu, Cristian Pletea sau gimnastica aerobică (dau numai câteva exemple) au adus glorie Constanţei şi României şi anul trecut. Peste tot însă nu sunt probleme cu finanţarea, fie că e asigurată din surse proprii, fie de un club sportiv.
 
„Nota discordantă“, în sens pozitiv, în ce priveşte întrecerile pe echipe, o fac FC Viitorul, dar şi tenisul de masă, care activează în prima divizie. În primul caz, e vorba de o structură solidă, bine pusă la punct sub toate aspectele, care funcţionează fără greşeală. La tenisul de masă, un sport, din păcate, băgat prea puţin în seamă, în ciuda performanţelor, s-a reuşit derularea activităţii an de an la prima ligă, în condiţiile în care însă cheltuielile nu sunt nici pe departe la nivelul handbalului sau al voleiului. Totul se învârte aşadar în jurul banilor. Care au şi urcat sportul constănţean, la nivel de echipă, dar care, acum, l-au şi coborât, iar în unele cazuri, l-au şi îngropat.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii