Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
10:16 24 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Editorial Cine vrea desfiinţarea inspectoratelor şcolare?

ro

13 Feb, 2016 00:00 2193 Marime text
Deputaţii şi senatorii au pus gând rău inspectoratelor şcolare judeţene, pe care intenţionează să le desfiinţeze. Potrivit planului de acţiune al Guvernului Cioloş, inspectoratele şcolare judeţene ar urma să fie transformate în unităţi de consiliere profesională. Inspectorii şcolari ar deveni revizori şcolari şi nu ar mai face verificări în şcoli decât la solicitarea profesorilor. Tot revizorii şcolari se vor ocupa de îndrumarea cadrelor didactice în activitatea de instruire. Unităţile de consiliere profesională nu ar mai avea rol tutelar asupra şcolilor, care îşi vor extinde autonomia.
 
Propunerea legislativă privind desfiinţarea inspectoratelor şcolare a fost adoptată de Camera Deputaţilor. Potrivit acesteia, concursurile pentru ocuparea posturilor de cadru didactic vor fi organizate de primăriile care au oricum în subordine bază materială a unităţilor şcolare, iar directorii ar urma să fie numiţi direct de către consiliul de conducere al şcolii.
 
Proiectul mai prevede ca responsabilitatea inspecţiei şcolare să fie preluată de Agenţia Română de Asigurare a Calităţii Învăţământului Preuniversitar (ARACIP), care ar urma să monitorizeze şi „calitatea activităţilor de predare-învăţare şi respectarea standardelor naţionale şi a indicatorilor de performanţă, prin inspecţie şcolară“.
 
Organigrama ISJ Constanţa numără 48 de inspectori şcolari, dintre care un inspector şcolar general şi trei inspectori şcolari adjuncţi. ISJ Constanţa are în subordine alte două structuri: Palatul Copiilor Constanţa şi Centrul Judeţean de Resurse şi Asistenţă Educaţională.
 
Dacă inspectoratele şcolare se vor transforma în unităţi de consiliere profesională, va rămâne valabilă aceeaşi organigramă? Va fi redus numărul inspectorilor şcolari sau va fi majorat? Cine se va ocupa de examenele naţionale, de Bac, de Evaluarea Naţională, sarcină pe care în prezent o au inspectoratele şcolare? Cine le va organiza, dacă acestea vor fi desfiinţate?
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii