Editorial Ce are de învăţat FC Farul din lecţia Astra Giurgiu

Încoronată în premieră campioană a României, Astra Giurgiu i se alătură Unirii Urziceni pe lista scurtă a „reginelor” fotbalului românesc care provin din echipe mici, fără tradiţie şi istorie, reprezentate a două oraşe a căror populaţie, însumată, trece cu puţin peste 75.000 de locuitori. Date fiind problemele cu care s-a confruntat o bună parte din sezon, performanţa Astrei, care a întrerupt supremaţia din ultimii trei ani a Stelei în Liga 1, aduce puţin şi a miracol.
 
Ce a făcut-o pe Astra campioană? Care au fost plusurile şi ce a adus diferenţa? Deşi s-a confruntat cu mari necazuri, în principal financiare, şi nu a avut patronul aproape, la un moment dat viitorul clubului fiind incert, formaţia antrenată de Marius Şumudică a avut un parcurs liniar, conducând în clasament în cea mai mare parte a campionatului. A câştigat şi sezonul regulat, şi turneul play-off, trecând uşor peste despărţirea de două dintre piesele de bază, Budescu şi Enache.
 
Pe lângă valoarea certă a lotului, cu multe individualităţi în toate compartimentele (în atac strălucind Denis Alibec, din Mangalia, şi lansat în fotbalul mare de FC Farul), Astra a avut şi avantajul omogenităţii echipei, grupul de acum jucând de mult timp împreună. Să nu uităm că, în 2014, formaţia giurgiuveană a cucerit Cupa şi Supercupa României, iar în ediţia de campionat 2013/2014 a ocupat locul doi în Liga 1, iar de atunci lotul nu a suferit modificări foarte mari. Linia de bază, axul echipei s-au păstrat. Fără să vreau, din acest punct de vedere, gândul m-a dus şi la FC Farul Constanţa, care, în ultimii ani, de voie, de nevoie, a schimbat mereu semnificativ lotul, fie la începutul campionatului, fie în pauza dintre tur şi retur. Iar rezultatele s-au văzut, obiectivele s-au dus pe Apa Sâmbetei de fiecare dată…
 
Dar să revin la Astra. Pe lângă valoarea şi omogenitatea lotului, a contat enorm şi modul în care Marius Şumudică (antrenorul cu care Giani Nedelcu a început activitatea la Farul, când a preluat clubul, în 2009) a ştiut să gestioneze situaţia şi să menţină atmosfera în vestiar, iar aici mă refer în primul rând la întârzierile salariale. Jucătorii au dat dovadă că alcătuiesc un grup unit şi au trecut peste toate obstacolele, sportive şi extrasportive. Entuziasmul şi spiritul coleric ale antrenorului s-au transmis şi echipei. „I-am bătut beţi, după 50 de şampanii şi şapte navete de bere!”, celebra declaraţie a lui Şumudică de după victoria (4-2) cu Dinamo, venită la o zi după ce Astra devenise campioană, iar jucătorii petrecuseră toată noaptea dinaintea partidei, e hazlie, dar spune multe despre spiritul formaţiei giurgiuvene.
 
Lăsând la o parte derapajele sale verbale şi comportamentale de pe parcursul campionatului (despre care Şumudică a spus că au avut şi ele scopul lor, acela de a lua din presiunea de pe umerii echipei, îndreptând toată atenţia şi polemica asupra sa), rolul principalului Astrei nu e deloc unul de neglijat în câştigarea titlului. Astra a atins vârful de formă pe finalul campionatului, când era mai mare nevoie, ceea ce nu a fost cazul Stelei, o echipă părăsită de suporteri şi fără stadion, iar asta s-a cunoscut în rezultate. Totodată, s-au făcut greşeli în alcătuirea lotului. Nu în ultimul rând, Gigi Becali a început stagiunea cu un antrenor neexperimentat, Mirel Rădoi, iar apoi nici Laurenţiu Reghecampf nu a adus plusul necesar pentru ca Steaua să ia titlul.