Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
17:30 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Editorial Când profii devin violenţi sau de ce ne este frică să ne trimitem copiii la şcoală

ro

16 Jun, 2017 00:00 2977 Marime text
Din păcate, sistemul de învăţământ din România nu este străin de violenţă. Elevi care se bat între ei, elevi care agresează profesori, dar şi profesori care bat elevi! De altfel, violenţa în şcoli nu este un fenomen de dată recentă, iar numărul elevilor români abuzaţi fizic sau psihic este în continuă creştere.
 
Mai grav este că, atunci când apare o barieră în comunicarea dintre profesori şi copii, atunci când nesupunerea elevilor îi calcă pe nervi, unele cadre didactice trec de la ameninţarea cu note proaste în catalog, la palme sau chiar pumni! În loc să se gândească la siguranţa elevului, dar şi la cea proprie, unele cadre didactice uită că se află într-o unitate şcolară şi devin violente. Uită că menirea lor este să educe şi instruiască elevii, nu să-i agreseze verbal sau fizic.
 
Iată că şi la Constanţa, zilele trecute, opinia publică a aflat despre cazul unei profesoare care le predă copiilor limba engleză cu… cuţitul în poşetă. Da, da, aţi citit bine! Profesoara vine la ore având în geantă un cuţit. Elevii ei de la Şcoala Gimnazială nr. 3 „Ciprian Porumbescu“ din Constanţa sunt traumatizaţi de profesoara despre care părinţii şi conducerea unităţii spun că are grave probleme de comportament. Femeia a fost înregistrată de elevi în timp ce le povestea că are un cuţit în poşetă pentru că se simte urmărită şi că le doreşte duşmanilor închipuiţi să moară mâncaţi de viermi. Un discurs rostit în faţa elevilor de către profesoara de engleză! Un discurs care ar marca şi un adult, darămite un copil!
 
Directorul Şcolii Gimnaziale nr. 3 „Ciprian Porumbescu“ spune că problemele de comportament ale profesoarei s-au accentuat, iar zeci de părinţi au reclamat agresivitatea verbală a acesteia. Conducerea unităţii afirmă că a încercat să ajute profesoara încă de acum trei ani, dar aceasta nu vrea să accepte un consult psihologic sau psihiatric. Dacă refuză să consulte un psihiatru, profesoara riscă suspendarea contractului de muncă. Pentru moment, datorită vacanţei de vară, elevii au scăpat de profesoara care umblă cu un cuţit în geantă. Dar oare copiii noştri sunt oare protejaţi de asemenea cadre didactice? Ar trebui să ne fie frică să ne trimitem, oare, copiii la şcoală? Sunt întrebări la care ar trebui să ne răspundă mai-marii învăţământului constănţean.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • SALIM MEMET 17 Jun, 2017 08:00 Doamna Baciu, violenta nu trebuie asociata cu profesorii!Semneaza :un prof.!