Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
04:59 12 12 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Editorial Bătrânii nimănui, care „n-au fir direct cu primarul“, trăiesc în mizerie şi mor fără lumânare

ro

16 Nov, 2017 00:00 1033 Marime text
În 2017, Primăria Constanţa se bate cu pumnii în piept că îşi face datoria faţă de bătrânii oraşului. Din nefericire, aceşti bătrâni au nevoie de mult mai mult decât transport gratuit, acordarea unor ajutoare sociale, tichete valorice sau de diploma pe care o primesc la împlinirea a 80 de ani de viaţă. Nu, chiar nu este suficient că aceşti bătrâni care nu mai au pe nimeni nu mai sunt obligaţi sa stea la cozi interminabile pentru primirea unei pungi cu alimente, ei au nevoi mult mai mari. Au nevoie ca un asistent social, care musai ar trebui să-i aibă în evidenţă, să le deschidă uşa, ca, eventual, un ONG agreat de Primărie să le facă cumpărăturile necesare traiului zilnic, atunci când picioarele nu-i mai ascultă.
 
Din păcate, bătrânii noştri trăiesc în mizerie şi mor cu zile, chiar dacă, în teoria social-democrată, cei bolnavi ar trebui să aibă parte inclusiv de îngrijiri medicale la domiciliu.
În timp ce autorităţile promit că îngrijirea şi protecţia persoanelor în vârstă reprezintă o prioritate care se menţine, evidenţa faptelor dovedeşte contrariul.
 
O prietenă de pe Facebook mi-a sesizat ieri situaţia unui bătrân din Constanţa care locuieşte singur într-o mizerie de nedescris, la limita subzistenţei (se pare că are o fiică, dar niciun vecin nu o cunoaşte şi nu are cum să o găsească). Bătrânul nu are aragaz, nici frigider şi trăieşte din mila vecinilor sau a trecătorilor. În casă se deplasează greu, cu ajutorul bastonului, iar afară se târăşte pe jos pentru a ajunge să-şi cumpere o pâine.
 
Prietena virtuală îmi spune că, deşi a sunat atât la Serviciul de Asistenţă Socială al Primăriei, cât şi la o fundaţie ce asigură îngrijiri la domiciliu bătrânilor din oraş, nu a primit de nicăieri vreo soluţionare a acestei situaţii, mai ales că bătrânul are pensie şi s-ar putea găsi o soluţie privind plata curăţeniei, a îngrijirii şi a mâncării sau, eventual, pentru internarea la azilul de bătrâni.
 
Pe bună dreptate, amica mea virtuală este indignată de faptul că în ditamai oraşul, în care politicile de protecţie socială înghit mai mulţi bani decât educaţia şi sănătatea la un loc, nu există un serviciu care să vină în sprijinul celor bătrâni şi singuri. Mai mult decât atât, unii dintre aceştia sunt găsiţi morţi în casă după luni de zile!
 
Statisticile oficiale spun că doi din 100 de români au nevoie de servicii de îngrijire la domiciliu pe termen lung, dar noi ne mulţumim că le dăm o diplomă şi patru bonuri de masă de opt ori pe an. Indignarea mea vine din lipsa de reacţie a serviciilor de specialitate, a administraţiei. A fost nevoie să fie sesizat consilierul primarului, iar solicitarea să fie redirecţionată către edilul-şef, pentru ca cineva de la SPAS (Serviciul de Protecţie şi Asistenţă Socială al municipalităţii) să dea un număr de înregistrare sesizării. Sensibilizaţi, în cele din urmă, de soarta tristă a bietului domn Dumitru sau de frica unor repercusiuni din partea factorilor decidenţi din Primărie, urmare a sesizării noastre, angajaţii SPAS au decis să meargă astăzi la domiciliul bătrânului pentru o evaluare.
 
„Situaţia dânsului reclamă internarea la azil, dar să ştiţi că nu-l putem duce cu forţa“, îmi spunea aseară un angajat de la SPAS. Prinsă în alte activităţi, m-am grăbit să-i mulţumesc angajatului SPAS pentru promptitudinea cu care a răspuns solicitării noastre, uitând că, de fapt, amica mea virtuală se luptă de două luni ca cineva să-i ia în seamă solicitarea.
 
La finalul unei zile agitate, m-au năpădit tristeţea şi disperarea. Fizic, nu avem cum să fim zilnic vocea bătrânilor nimănui, a celor care „n-au fir direct cu primarul“ şi care trăiesc în mizerie şi mor fără lumânare.
 
Mă strânge senzaţia de „nod în gât“… în timp ce, în oraş, timpul parcă nu lucrează în favoarea nimănui...
 
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii