Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
17:12 14 12 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

„De mori sătul, ori mori flămând, Totuna e!"

ro

18 Apr, 2012 01:28 1362 Marime text
corina_samoila.jpg

„Că tot ce eşti şi tot ce poţi,
Părere-i tot dacă socoţi -
De mori târziu ori mori curând,
De mori sătul, ori mori flămând,
Totuna e! Şi rând pe rând
Ne ducem toţi!(...)

De ce să cred în el de-acum?
În faţa lui au toţi un drum,
Ori buni, ori răi, tot un mormânt!
Nu-i nimeni drac şi nimeni sfânt!
Credinţa-i val, iubirea vânt
Şi viaţa fum!" - Moartea lui Fulger, George Coşbuc

Poporul acesta are un mare păcat. Nu îşi respectă trecutul, nu învaţă nimic din păţaniile înaintaşilor, nu-şi asumă istoria. Ne vindem. Prea ieftin. Nu socotim, nu gândim şi nu ne respectăm. Ne dăm pe orice. În mai puţin de două luni ne vom da votul. Cui? Pentru mine numele nu mai contează. Finalitatea, da. Ar trebui să ne pese de oraşul nostru. Ar trebui ca vechiul Tomis să aibă parte de schimbare, de nou, de frumuseţe, nu de blamare. „Marea noastră este urâtă", am auzit pe unul spunând. Nu, nu, marea noastră poartă în ea lacrimile îndrăgostiţilor ce au trăit pe aceste meleaguri, pietrele de pe mal spun poveşti, valurile ei ne-au însoţit zilele, sarea ei ne-a înmiresmat visurile. Din păcate, noi nu o respectăm. Ne-am obişnuit să punem ştampila pe un nume fără însemnătate, pe o imagine, nu pe oraşul nostru. Sunt idealistă, ştiu. Mi-aş dori să-mi pot alege Constanţa. Să nu-mi mai fie urât de ea, să se conducă singură, să nu o mai vândă alţii - aş vrea ca oamenii să înţeleagă faptul că „ce e val ca valul trece". Dar noi rămânem la toate reci. Ne plac pomenile electorale, zâmbetele false, promisiunile deşarte. Ne place umilinţa, ne place slugărnicia. Ne asumăm asta? Face parte din istoria noastră? Da. Însă trebuie să învăţăm că suntem oameni şi, în niciun caz nu suntem pereni. Vom dispărea şi noi, asemenea altora. Ce lăsăm în urma noastră? Ce moştenire? Nici măcar o clădire, niciun gard, niciun strop de istorie. Nu ne asumăm trecutul, aşa cum nu ştim să ne facem vinovaţi pentru viitorul pe care-l creionăm şi pe care-l vom oferi, fără voia lor, celor care vin în urma noastră. O ruşine! Ne dorim un viitor în altă ţară pentru copiii noştri. Oare există ruşine mai mare pe lume? Viaţa-i fum, dar lasă urme pe pământ. De mori sătul, ori mori flămând, tot în pământ ajungi. Nu asta-i pilda pe care trebuie să o înveţe nesătuii zilelor noastre?

Nu mai citim, nu mai iubim, nu mai ascultăm.

Mercantili, egoişti şi ipocriţi, ne căutăm bunăstarea fără a accepta că mâine existenţa noastră terestră s-ar putea opri. Ce lăsăm în urma noastră? Care-i moştenirea?

Ne asumăm lipsa viitorului?

Ti-a placut articolul?

Comentarii