Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
07:19 25 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Cum sa tii post in campania electorala?!

ro

01 Dec, 2009 21:44 1303 Marime text
manuela1_editorial.jpgSuntem în Postul Crăciunului, deci într-o perioadă în care ar trebui să fim cumpătaţi, să avem grijă ce mâncăm, dar şi ce vorbim. Dar cum pot oare românii să ţină post într-o perioadă traversată de campanii electorale.

Cred că pentru majoritatea este imposibil. Şi mă refer la susţinătorii tuturor candidaţilor. Eşti tentat să înjuri la tot pasul. Fie pe stradă, când vezi ditamai afişele electorale, care parcă ne iau aerul, fie pe mijloacele de transport în comun, fie seara, în faţa televizorului. Am ajuns ca nici măcar acasă să nu ne mai simţim bine. Emisiunile electorale fugăresc liniştea căminului. Chiar şi în acest colţ, rezervat doar nouă, după o zi de muncă, nu ne mai găsim pacea interioară. Suntem răscoliţi de declaraţiile liderilor politici. Ne enervăm, luăm foc, dăm cu basca de pământ... Suntem români şi suntem temperamentali. Cu greu ne controlăm să nu ne enervăm. Singura soluţie ar fi să nu ne mai uităm la astfel de emisiuni, să schimbăm canalul. Dar ce te faci când în cameră există un televizor şi mai multe persoane?! E de ajuns să fie unul care să vrea să se uite la Gâdea, la Badea sau la Naşu' şi s-a dus liniştea casei. Revin şi mă întreb: cum să ţii post într-o asemenea perioadă? Cum să fii calm când îl vezi pe Mazăre la toate colţurile ameninţând că pleacă în Brazilia dacă iese Băsescu, de parcă locuitorilor Constanţei care nu l-au votat sau care nu s-au dus la vot le-ar păsa... Dacă nu eşti un fan al primarului, nu-ţi rămâne decât să te consolezi cu gândul că, poate, va emigra definitiv în ţările calde. Dar ce facem cu ceilalţi care ne-au minţit? De pildă, cu Antonescu. Nu îl ştiu vreun fan al Braziliei sau al altui tărâm binecuvântat. Şi el a pozat în campania pentru primul tur în politicianul modern, neînduplecat şi neîngenuncheabil, separat de PSD, de Mircea Geoană. Chiar a ţinut ca, aproape în orice declaraţie publică, electorală, să precizeze că el nu se aseamănă cu Geoană, că el este altfel decât liderul PSD. Şi ce-a făcut?! Imediat după ce a văzut că exit-poll-urile, pe care le contesta, sunt adevărate, a dat fuga la PSD şi a bătut palma cu Geoană. Cum rămâne, aşadar, cu zicala „Cin' se aseamănă, se adună"?! Ba a mai avut şi tupeul să spună că electoratul său îi va oferi sprijin lui Geoană. Dar cine este Antonescu să direcţioneze felul în care vor alege cei care l-au votat? Oamenii sunt singurii stăpâni pe votul lor, dacă nu sunt influenţabili, şi pot să hotărască singuri dacă vor vota cu Geoană sau cu Băsescu. Nu ne-a mirat prea tare întorsătura lucrurilor în cazul lui Antonescu, dar, ce-i drept, puţini s-ar fi gândit că sare repede să semneze cu PSD, pentru a-şi asigura propăşirea partidului pe care îl reprezintă, în caz de câştig. Şi cum să ţii post, când vezi că Antonescu, cel care zbiera că este altfel decât Geoană, dă mâna, pe toate gardurile, cu primul pesedist al ţării?!

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii