Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
13:19 16 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Cum faci dintr-un protest o afacere

ro

30 Oct, 2010 00:00 1360 Marime text
claudia_candet_1.jpgZilele trecute, la un post de televiziune, era prezentat un reportaj post-miting despre cum a dat norocul peste afaceriştii din zona unde s-a desfăşurat mitingul de protest în piaţa Victoriei din capitală, care au făcut mici averi de o zi de pe urma mitingului.

Şi-apoi m-am gândit.... au şi protestele astea un rost. Oamenii îşi mai vând produsele, televiziunile şi presa scrisă are de muncă. Sau cum spunea un cunoscut zilele trecute, prezent la protestul din faţa Prefecturii Constanţa, "mergem la miting să mai facem ceva mişcare, până la PDL, la Gară, e ceva de mers". De altfel, nu este exclus ca sindicaliştii chiar să fi slăbit în cele două săptămâni de când se plimbă până la organizaţia judeţeană a PDL şi înapoi la Primărie sau CJC. Că, în fond, protestul a fost unul sortit eşecului. Cele două ore pe care le-au petrecut zilnic strigându-şi nemulţumirile au fost irosite în van. Moţiunea a căzut pentru că oricum nu avea cum să treacă. Conştienţi erau şi cei care au iniţiat-o, însă, dacă tot susţin că sunt un partid aproape de oameni, au mers cu manipularea până la capăt. Şi, cum spuneam, afacerile pe timp de protest au mers strună: autocarele au trebuit închiriate pentru că sindicaliştii trebuiau transportaţi, firmele de tipărit au avut de muncă pentru că steagurile şi şepcile tipărite trebuiau să fie cât mai multe şi aşa mai departe. Problema cea mai mare, lăsând la o parte toate aspectele financiare şi tot ceea ce se leagă de proteste, sindicate şi interese, exact lucrul pentru care oamenii au fost adunaţi într-o piaţă cu istorie nu s-a întâmplat: scopul lor s-a dus pe apa sâmbetei chiar dacă nimeni nu le garanta nimic, decât vorbe în vânt, că o vor duce mai bine după ce, eventual, guvernul Boc va cădea. Am auzit voci care susţineau că, de fapt, nici nu s-a dorit ca guvernul să cadă. De ce? Pentru că responsabilitatea continuării guvernării de către cei care au iniţiat moţiunea cântărea mult mai greu pe umerii lor decât erau în stare să ducă. Indiferent de rezultatul protestului, oamenii cu adevărat amărâţi tot aşa vor rămâne: cu lefurile mici şi cu o viaţă din ce în ce mai grea de dus fără niciun scop.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii