Constanţa de după Mazăre şi Nicuşor

Acum. Sictir dezinvolt, grătare sfârâind în zilele de sărbătoare, bătrâni stând la cozi, chiar şi la minus... multe grade, pentru un pachet modest. Pictoriale în Playboy, băscuţe şi berete roşii, uniforme kaki, mai un bocanc, mai un pseudo-material TV cu un report într-o cadă plină cu lapte. The show must go on!

Atunci. În sfera cetăţenilor - cultivarea dreptului de nu fi consideraţi idioţi sau tâmpiţi, creduli sau prea comozi ca să le mai pese. În sfera administraţiei locale, oricare ar fi aceea - un oarecare rafinament al gândirii, un minim bun simţ în relaţia de comunicare cu presa. O construcţie a argumentului din care lipsesc „slugoii", „lingăii" şi deja proverbialul „canci". O realitate clădită într-o mai mică măsură pe ceea ce spunem şi într-o mai mare măsură pe ceea ce facem. Iar în această din urmă categorie nu intră nici datul cu kite-ul, nici etalarea de „gagici", nici vacanţele exotice pe tărâmuri virgine. Fără mitocănie, fără haos atent dirijat de subalterni slugarnici, credincioşi pentru eternitate.

Acum. Zeci de primari incapabili de revoltă, o gaşcă de combinagii ai momentului, consilieri locali care recunosc cu o incredibilă nonşalanţă că nu, n-au citit proiectele de hotărâre pe motiv că până acum nu i-a interesat Consiliul Local. Un judeţ care geme sub prima zăpadă, localităţi în care administraţia e sufocată de propria-i incompetenţă. Să nu-i uităm pe primarii care n-au avut niciodată tăria opiniilor personale şi care au preferat să răspundă la comenzi politice. Sunt sau nu irecuperabili?

Atunci. O infuzie de oameni (mai) tineri. Sau, cel puţin, mai puţin îmbătrâniţi în rele. Un aparat bugetar scuturat, deparazitat. O modernizare accelerată a oraşului şi a judeţului, dar nu doar în interesul prietenilor, al „băieţilor dăştepţi" şi-al firmelor de casă. Ci în interesul cetăţeanului, al plătitorului de taxe şi impozite, să spunem... al ăluia care locuieşte fie în Zona Peninsulară, fie în vreun capăt de judeţ, acolo unde foamea şi-a tot rupt gâtul.

Acum. Un grup select de şmecheri cu firme de salubrizare, cu birouri de arhitectură care derulează contracte cu bani publici. Un judeţ urâţit de ignoranţă, un teren fertil pentru dezvoltarea circarilor care se coc şi se tot coc indiferent de anotimp.

Atunci. O Constanţă fără politicieni de cartier şi fără cârdăşii pe care le cunoaştem cu toţii, dar despre care „e mai bine" să nu vorbim. Un oraş şi un judeţ în care cultura nu dăunează grav sănătăţii, în care Opera nu riscă să fie adunată cu făraşul şi unde artiştii nu sunt îngroziţi de gândul că vor fi aruncaţi în stradă.