Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
01:42 20 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Cine mai crede lacrimile lui Mazare?!

ro

23 Mar, 2010 03:07 2354 Marime text
manuela1_editorial.jpgPrimarul Mazăre, pe care îl vedem din în ce mai rar prin oraş, se vaită, ori de câte ori se asigură că are camerele aţintite pe el, că n-are bani să facă mai nimic prin urbea pe care o conduce. Ca să-şi argumenteze spusele, el a trecut chiar şi la tăierea a patru pachete pe cap de pensionar.

În loc să primească 12 pachete cu alimente pe an, aşa cum se întâmpla de ceva vreme încoace, pensionarii Constanţei vor primi anul acesta doar opt. Că deh, municipalitatea nu are bani. Cu toate văicărelile edilului despre vistieria goală a municipalităţii, nu ne putem lăsa convinşi că dracul este chiar atât de negru. Cheltuielile angajate în ultima perioadă de către municipiul Constanţa nu ne dau voie să credem asta. Primarul nu mai are bani de pachetele lunare ale pensionarilor, însă are bani suficienţi să cheltuiască zece miliarde de lei vechi pe răsaduri de flori, într-un an de criză. Nu vă imaginaţi că s-a dat startul unor finanţări europene pentru reîmprospătarea spaţiilor verzi, şi aşa puţine în oraşul de la malul mării. Nu, toată cheltuiala cu floricelele va fi suportată de la bugetul local.

Mazăre se plânge că nu are bani de investit în Mamaia şi Constanţa, dar are bani de dat unei firme private pentru măturatul tuturor sediilor Primăriei şi cluburilor pentru pensionari. Respectiva societate va încasa, în trei ani, peste 20 de miliarde de lei vechi de la bugetul local. Municipalitatea are bani să angajeze, aceeaşi firmă, pentru întreţinerea în stare de funcţionare a instalaţiilor interioare ale Primăriei. Pentru schimbatul becurilor, yalelor, aerisirea ţevilor şi mutatul mobilei, firma despre care vorbim, şi care aparţine unui pesedist apropiat echipei Mazăre, mai ia de la bugetul local alte douăzeci şi ceva de miliarde de lei vechi. Aceeaşi firmă a câştigat şi licitaţia de „xeroxare" a documentelor Primăriei, bifând alte peste trei miliarde de lei de la bugetul local. Ultima lovitură, „de graţie", dată bugetului local prin atribuirea unui nou contract către aceeaşi firmă, agreată de administraţia Mazăre, este cea privind serviciul de transport persoane. Este vorba despre un contract cadru, pe trei ani, prin care societatea respectivă, specializată de altfel pe curăţenie, se obligă să pună la dispoziţia municipalităţii 18 şoferi care să aibă griji de cele 66 de autovehicule ale Primăriei, pe care să le spele de patru ori pe lună, să le schimbe piesele, pneurile la fiecare 40.000 km şi acumulatorul la doi ani etc. Nu contează că maşinile sunt de fabricaţie, majoritatea, 2008 şi 2009 şi că, mai mult ca sigur sunt, multe dintre ele, şi în garanţie. Prin acest contract firma şmecheră despre care vorbim ia de la Primărie peste 70 de miliarde de lei vechi. Vedeţi de ce plânge Mazăre că n-are bani?

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • ana-maria popescu 23 Mar, 2010 20:22 Sincer,o tara intreaga a fost impotriva lui Mazare din cauza taxei de Mamaia,dar pe de alta parte daca nu va convenea de ce mai veneati ca turisti?De ce va placea schimbarea radicala a Mamaiei?Acum cand suntem la ananghie,gata ,Mazare nu face nimic ,nu repara nimic etc.Ce ipocrita e rasa umana domnilor!
  • Cineva 23 Mar, 2010 13:07 Chiar asa vid de idei este in capul vostru de scrieti balariile astea de subiecte..... Daca nu sunt flori: "De ce nu sunt?". Daca sunt flori: "Aaaa, uite pe ce cheltuie Mazare banii!". Si tot asa.... Sunteti jalnici.
  • NeDobiBocul 23 Mar, 2010 08:50 Rau v-a indobibocit bishnitzarul de la TreiCoceni !!.CATI BANI A ALOCAT J/I/G/O/D/I/A AIA DE BOC=CONSTANTEI??? BISNITAR : persoana care practica afacerismul, realizand profituri personale pe cai necinstite, meschine. BISNITA : afacere necinstita, marunta; gainarie Lucratorii din marina comerciala romana (de la simplu marinar la comandant nava) erau numiti "bisnitari". Analizati modul de comportare al primului "bisnitar al tarii"-naravul nu se schimba,doar parul Octavian Paler l-a caracterizat in doar doua cuvinte pe Basescu: «Canalia perfecta». Din pacate pentru Poporul Roman, mai sunt multi ce casca gura sa prinda gogosile rasuflate ale basescului. Pentru ca se identifica, pina la contopire, cu aceasta caricatura nefericita, dar mincinoasă, perfida si tenace. Speram ca «poporul lui Baselu» sa devina din ce in ce mai mic, pină vor ramine din el doar DOBIBOCII,TRADATORII=LIICHELE si STOLOJANII meschini si schimonositi.