Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
00:06 25 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Chelul îşi pune mâna în cap Arhiepiscopia Tomisului, călugărul caterisit şi sexul cu băieţi

ro

27 Jan, 2012 00:00 2787 Marime text
cecilia_zarea_nou.jpgCa un făcut, în nici trei luni, un nou scandal sexual atinge Arhiepiscopia Tomisului. De data asta, ce-i drept, este vorba despre un călugăr pe care Arhiepiscopia s-a grăbit să spună că îl exclusese din ordinul preoţesc. Acţionând pare-se pe principiul „chelul îşi pune mâna în cap", reprezentanţii Arhiepiscopiei Tomisului au transmis ieri un comunicat de presă în care au subliniat faptul că omul bisericii cercetat pentru întreţinere de acte sexuale cu un minor fusese caterisit în urmă cu mai mulţi ani.

De dragul contextualizării, este de precizat că, în urmă cu două seri, în presă a „scăpat" informaţia potrivit căreia un călugăr s-ar afla în atenţia procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Medgidia, după ce ar fi plătit doi minori, de 14 şi respectiv 17 ani, să întreţină raporturi sexuale orale. Cazul ar fi ajuns în atenţia anchetatorilor după ce un profesor din Topraisar ar fi reclamat la poliţie că un individ ar fi racolat doi elevi. În urma anchetei, procurorii au descoperit că pe parcursul ultimelor două săptămâni, călugărul din Milano ar fi întreţinut raporturi sexuale contra cost cu aproximativ zece bărbaţi. Două dintre fapte ar fi fost penale, pentru că „partenerii" sexuali erau minori. În prezent, călugărul este cercetat în libertate de Parchetul Judecătoriei Medgidia pentru întreţinere de acte sexuale cu minori. În cursul zilei de ieri, reprezentanţii Arhiepiscopiei Tomisului s-au dezis de fapta preotului călugăr, despre care au anunţat că fusese caterisit cu ani înainte, pentru fapte mai mult sau mai puţin penale. Atâta doar că, în contextul în care în urmă cu doar două luni o plângere care priveşte tot întreţinerea de acte sexuale cu minori ar fi fost formulată pe numele Înalt Preasfinţiei Sale Teodosie şi înaintată la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ce-i drept, de către un individ ale cărui scopuri sunt mai degrabă îndoielnice), poate că ar fi fost mai bine ca Arhiepiscopia Tomisului să nu-şi exprime deloc opinia în legătură cu situaţia călugărului din Milano. Însă, după cum au procedat reprezentanţii Arhiepiscopiei, au dat de înţeles că acţionează exact pe principiul „chelul îşi pune mâna în cap". În facultate, ne învăţau că, pentru vizibilitatea (în media) a unui om, nu contează dacă se vorbeşte de bine sau de rău despre el, ci important este că se vorbeşte. Cu alte cuvinte, dacă nu se vorbeşte despre persoana respectivă, atunci persoana nu există. Parafrazând un pic, dacă despre o faptă nu se vorbeşte, înseamnă că ea nu există. Ei bine, din punctul meu de vedere, exact asta ar fi trebuit să facă Arhiepiscopia Tomisului: dacă tot fusese caterisit călugărul cu pricina şi dacă tot fusese acuzat de fals şi alte fapte încă de pe vremea când era preot, atunci cu atât mai mult, cu ocazia aceasta, Arhiepiscopia nu ar fi trebuit să acorde importanţă subiectului. Exprimându-şi punctul de vedere cu privire la persoana călugărului acuzat şi la noile sale fapte, Arhiepiscopia a făcut ca acestea să existe. Le-a dat legitimitate, în sensul că a dat de înţeles că sunt un subiect demn de atenţia înalţilor părinţi. Or, eu cred că ar trebui să nu fie. Chiar dacă este subiect de atenţie numai în măsura în care se poate striga „Nu e al nostru (călugărul)! Nu e al nostru!". Cu atât mai mult cu cât s-a spus de la bun început că îşi desfăşura activitatea în Milano, iar Arhiepiscopia nu fusese menţionată. Prin punctul de vedere transmis ieri, Arhiepiscopia Tomisului şi-a însuşit un scandal care, culmea, nu era al ei.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii