Ce votaţi atunci când nu votaţi?

Îmi imaginez ce trebuie să simtă constănţenii plecaţi, stabiliţi în alte colţuri ale ţării, atunci când revin în oraşul natal. Cum trebuie să caute Constanţa copilăriei, Constanţa tinereţilor pierdute, Constanţa din amintiri. Ce trebuie să gândească atunci când ajung în zona istorică a oraşului, în Peninsulă, acolo unde încă mai ghicesc (din păcate, doar ghicesc) casele vechi, de sfârşit de secol XIX, decoraţiunile Art Nouveau. Atunci când se întorc pe străzile unde şi-au consumat iubirile, acolo unde fiecare clădire, fiecare fereastră, fiecare poartă e o poveste, dar din alte timpuri, cu alţi oameni. Îmi imaginez mirarea, probabil stupefacţia, şi mai probabil dezgustul în faţa ruinei, a descompunerii, a decadenţei. Un soi de ruşine faţă de o zonă care şi-a pierdut strălucirea, o zonă în care mirosurile care te îmbie sunt cele de urină şi de pisici moarte. O zonă mereu interesantă pentru agenţii imobiliari, mereu atrăgătoare pentru o posibilă afacere derulată de băieţi prea bine intenţionaţi.

Îmi imaginez ce trebuie să simtă constănţenii care se întorc în oraşul natal atunci când nu mai găsesc o bună bucată din Parcul Tăbăcărie. Sau atunci când văd că în faţa unor blocuri de pe bulevardele Tomis şi Lăpuşneanu au răsărit, pe spaţiul verde, nişte clădiri care le-au anulat dreptul la lumină constănţenilor care locuiesc în blocurile mai vechi. Cum să reacţionezi în faţa haosului, a nesimţirii cronice, a unor interese absconse pentru a căror realizare închid ochii şi oameni pe care-i consideri de bună credinţă, dar care o fac pentru că şi ei, la rândul lor, depind de un aviz, de o autorizaţie? Dar faţă în faţă cu mizeria, aia colorată, hâdă, scârboasă din cartierele Constanţei ce faceţi? Cum reacţionaţi? O grimasă, nu-i aşa? Mă rog, mai multe. Dar atât.

În Constanţa ai cumva sentimentul că te-ai afla pe moşia cuiva. Că eşti tolerat. Că ţi se cuvine... aproape nimic. Că decenţa, firescul şi bunul simţ au expirat, iar cineva a pus în locul lor aroganţa, exhibiţionismul şi niscaiva accente de narcisism. În definitiv, de ce atâta poezie în oraşul în care a fost exilat poetul iubirilor gingaşe? Şi de ce atâta istorie când şi aceasta din urmă ar putea fi, cu nişte artificii, retrocedată?

Eu nu cred că între constănţenii care trăiesc astăzi în alte oraşe şi care constată cu surprindere că oraşul lor a trecut prin nişte transformări majore şi constănţenii care locuiesc încă aici, dar care nu votează la alegerile locale, există o diferenţă de viziune, de educaţie, de valori. Cred doar că cei din urmă nu se mai enervează. Şi dacă totuşi o fac, n-o mai arată, nu se mai manifestă. Nu mai au reacţii, nu se mai scandalizează, nu mai dau curs disensiunilor, controverselor de opinie. Le ia timp, le consumă energia şi toate pseudomotivele astea invocate. În care nu mai crede nimeni. De-aia cred că e important să vă întrebaţi: ce votaţi, atunci când nu votaţi?