Ziua Dobrogei, 139 ani
14 noiembrie 1878 - 14 noiembrie 2017
15:59 18 10 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Casa, dulce casa

ro

03 Jul, 2004 00:00 693 Marime text
La revedere, Bucuresti, la revedere canicula... Parlamentarii de prin toate judetele se intorc spre locurile de bastina. A venit vacanta... Au muncit din greu ei, parlamentarii nostri, pentru ca se zice ca ar fi adoptat peste 3000 de legi. Merita sa se odihneasca. Numai ca este ultima vacanta inainte de expirarea mandatelor si, cum alegerile generale se apropie cu pasi repezi, este cazul ca parlamentarii sa-si revizuiasca acum comportamentul fata de electorat; nu de alta, dar risca sa nu mai ocupe un fotoliu dupa derularea generalelor. La ce am putea sa ne asteptam?! Nu este greu de banuit ca parlamentarii, fie ei deputati sau senatori, vor face in asa fel incat sa fie vazuti de cat mai multa lume... Dupa ce se vor fi refacut prin statiuni cu nume ce nu au rezonanta romaneasca, cei de decid ce e bine si ce e rau pentru natiune vor incepe sa "bata" judetul in lung si lat. Parca aud ca, atunci cand vor fi intrebati, vor raspunde ca nu este vorba despre nici un fel de incursiune oficiala, ci despre deschiderea fata de cetateni, ale caror probleme au devenit, brusc, o prioritate pentru parlamentari. Isi vor etala bronzurile obtinute prin tari straine, fetele odihnite, abdomenele bombate generos, hainele de firma si pantofii de milioane prin cele mai indepartate catune din judet, pentru a fi vazuti, pipaiti, elogiati doar de cei ce nu le vor pieri vocile de emotie atunci cand vor trebui sa raspunda la salut, iar mana parlamentarului va fi intinsa familiar pentru a strange maini cu palme batatorite de munca, unghii cu mancare si pline de pamant. Vor fi intrebati cum le merge, iar ei vor raspunde ca bine, nu de alta, dar ca sa nu cumva sa-l supere pe marele om cu problemele lor... Cat de multe stie un deputat sau senator despre ce inseamna vita la tara?! Nu este necesar sa fac un efort prea mare de imaginatie ca sa-mi dau seama ca demnitarul cu pricina a mai citit niste romane scrise de autori interbelici si ca la asta se limiteaza cultura sa generala legata de... mediul rural. Pentru ca omul sa plece multumit spre alte meleaguri, in functie de partidul pe care il reprezinta, presedintii de organizatii vor pregati si o masa la care se vor servi "raritati" culinare si viticole, pentru ca asa se mai dezleaga limbile: unii spun cam ce-i doare, parlamentarul promite ca va rezolva, si asa se va ajunge la concluzia ca discutiile au fost fructuoase pentru unii, dar plictisitoare pentru altii. In treacat, inainte de a urca in masina, pentru ca mai are multa treaba, parlamentarul cu pricina va intreba, ca si cum atunci i-ar fi trecut prin minte, cati cetateni cu drept de vot sunt prin sat, cam cu cine tin, daca este posibil ca organizatia de partid sa-l poata sustine cu vorba, mai ales, pentru alegerile generale. Ca sa nu se spuna ca are vreun interes, va reaminti grupului de care este inconjurat pentru a fi condus ca nu va uita care sunt problemele locale si va promite, apasat, ca va incerca sa le rezolve. Ce frumos!... Despre vizita cu pricina se va vorbi cel putin o saptamana, seara, prin fata portilor de la strada principala, unde oamenii se strang pentru putin timp ca sa mai afle noutatile, sa mai dezbata cate o problema. Trebuie sa intre repede prin curti deoarece trebuie sa hraneasca dobitoacele si sa se odihneasca, pentru ca trebuie sa se trezeasca in crucea diminetii ca sa se apuce de munca. Efortul fiecarui parlamentar ce va ajunge prin comune si sate trebuie apreciat... Daca toata lumea ar fi constienta de eforturile pe care ei trebuie sa le depuna pentru ca noua sa ne fie bine, nici nu s-ar pune problema ca altii sa le ia locul. Ar ramane pe viata in aceleasi banci si s-ar limita sa ridice mana atunci cand ar veni momentul sa voteze un articol de lege. Ce stie prostimea despre cat de greu este sa stai departe de familie, sa semnezi condica in fiecare zi, sa stai in sala aia mare unde se discuta lucruri plictisitoare si sa te mai si duci la casierie ca sa-ti incasezi drepturile banesti?! Cum sa nu merite sa te deplasezi pana la sectia de votare pentru a vota o lista pe care se afla si numele celui care in vara s-a facut vazut pe o ulita plina de praf dintr-un sat indepartat din judetul Constanta?! Merita, pentru ca este de-al nostru!... Si uite-asa se mai alege omul cu inca un mandat de patru ani, timp in care isi va mai extinde relatiile, isi va mai rotunji veniturile si va visa la pensia, considerata totusi neindestulatoare in raport cu munca depusa, pe care o va manca, linistit, pana la adanci batraneti...

Ti-a placut articolul?

Comentarii