Aur, cianură, locuri de muncă şi propagandă

Este dovedit ştiinţific faptul că, dacă presa nu atrage atenţia asupra unui eveniment, atunci el aproape că nu există. Cel puţin nu în conştiinţa publică. Aşa că cel care face agenda presei face, implicit, agenda publică. Motiv pentru care, ori de câte ori văd o hiper-mega-mediatizare pe un subiect, nu pot să nu mă gândesc că sunt alte evenimente, poate mult mai demne de atenţie, care trec neobservate. De pildă, nu pot să nu mă gândesc că un eveniment de talia protestelor legate de Roşia Montană trece aproape ca şi cum nu ar fi existat. Iar asta în contextul în care, după ani de zile în care proiectul a fost blocat pe masa guvernanţilor, el pare să se fi deblocat subit şi trecut cu aplauze, ca un proiect grandios pentru viitorul României.
 
Cred însă că este un eveniment ce trebuie semnalat. Nu ştiu alţii cum sunt, dar mie îmi vin în minte patru cuvinte când vine vorba despre Roşia Montană: aur, cianură, locuri de muncă şi propagandă. Cum spuneam, zilele acestea au fost anunţate proteste majore de către cei care vor să salveze Roşia Montană de proiectul minier menit să aducă profituri de milioane de euro în buzunarele potrivite. Fireşte, protestele au trecut mai mult sau mai puţin neobservate, având în vedere că altcineva face agenda presei. Cu toate acestea, sunt de părere că, indiferent cât de aproape sau de departe suntem de Roşia Montană, nu are cum să nu ne intereseze. Cu atât mai mult cu cât un proiect minier ce părea blocat de ani de zile pe masa guvernanţilor pare să se fi deblocat subit, iar principalele puteri în stat se întreabă una pe alta cât de mare a fost şpaga pentru vizarea mineritului cu cianuri. Aşa că acum par să se reia discuţiile pe tema oportunităţii mineritului cu cianuri în Roşia Montană, ceea ce ar însemna, potrivit tiparului, alte luni în care se va duce muncă de convingere de o parte şi de alta. Context în care Roşia Montană pare să semnifice mai degrabă un proiect fără rezolvare. Dar măcar să ştim de el, să-l trecem sau să-l respingem în cunoştinţă de cauză, decât să-l fi aprobat tacit, cu ochii închişi.