Pentru perioada Paştelui
informaţii utile, tradiţii, program magazine
02:17 21 08 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Acum 25 de ani Agenţia română de ştiri anunţa eliberarea de sub cenzura comunistă

ro

23 Dec, 2014 00:00 822 Marime text
22 Decembrie 1989. A fost momentul în care regimul comunist a căzut şi în România, urmând efectul de domino din Europa de Est. A fost momentul victoriei celor care se săturaseră de întuneric şi de cenzură. Al celor care râvneau la mai mult din punct de vedere social, cultural, economic.
 
Mă feresc să numesc Revoluţie momentul 1989, pentru că fac parte dintre aceia care au argumente să afirme că a fost o lovitură de stat. Regimul trebuia dat jos din considerente geopolitice internaţionale şi NU SE PUTEA ÎNTÂMPLA ALTFEL.
 
Adevărata Revoluţie a fost confiscată însă de oamenii din umbră care, imediat după arestarea Ceauşeştilor, pe 22 decembrie, au pus mâna pe putere. Şi au transformat România într-o ţară aservită clicilor de interese economice obscure. Dar aceasta este o altă latură, despre care nu vreau să vorbesc acum. Pentru că nu este momentul.
 
Să revenim la EROI. Ei au fost, există şi vor rămâne veşnic în memoria noastră şi în istoria României, chiar dacă Revoluţia lor a fost confiscată ulterior. Nu au murit degeaba, pentru că jertfa lor a adus LIBERTATEA POPORULUI ROMÂN, chiar dacă evoluţia ulterioară a României nu a fost deloc fericită.
 
22 Decembrie 1989 este ziua în care România a RENĂSCUT. Am sărbătorit, ieri, pe 22 decembrie, 25 de ani de libertate. Ani cu bune şi cu rele.
 
Aveam 14 ani în decembrie 1989. După nici cinci ani, urmam cursurile unei facultăţi de jurnalism. Din 1999, lucrez în mass-media. Adică în presa românească, una controlată, în mare măsură, acum, la 25 de ani de LIBERTATE, de moguli şi de interese economice şi politice imense. Dar şi acesta este un subiect despre care se pot scrie mii de pagini şi care nu face obiectul analizei mele.
 
IMPORTANT este că acum se împlinesc şi 25 de ani de LIBERTATE A PRESEI. Şi acest fapt nu trebuie uitat. Jurnaliştii agenţiei Agerpres, care funcţiona şi înainte de 1989, controlată, bineînţeles, de stat, la fel ca şi Televiziunea şi Radioul, au făcut, ieri, un rezumat al zilei de 22 decembrie 1989.
 
Redau mai jos spicuiri din aspectele care privesc naşterea LIBERTĂŢII PRESEI, din acel istoric şi tumultos 22 decembrie 1989. Fiindcă şi presa are momentul său de Renaştere, iar ziariştii actuali, indiferent de vârstă, nu trebuie să uite asta.
 
„22 Decembrie 1989. După-amiază, apare Libertatea, primul ziar al Revoluției române. Seara, apare primul număr al ziarului Tineretul Liber. Apare, în ediție specială, ziarul Scînteia Poporului.
 
În jurul orei 13.00, sediile Radioului și cel al Televiziunii sunt ocupate de manifestanți; radioul transmite în direct evenimentele. Postul de televiziune își începe emisiunea având în platou un grup de manifestanți în frunte cu actorul Ion Caramitru și poetul Mircea Dinescu, cunoscut disident. Acesta anunță în direct populația că «dictatorul a fugit»: «Victorie! Frați români, am învins!».
 
La ora 15.00, Agenția Română de Presă Agerpres transmite o declarație a corpului redacțional, în care se afirmă că nu se mai supune nici unei cenzuri. Agerpres își va face datoria și va informa în mod real, cinstit și civilizat întreaga opinie publică internă și internațională asupra tuturor evenimentelor ce se vor desfășura în România și în lume. Vom oferi presei, tuturor agențiilor internaționale de presă o viziune completă și onestă a tuturor evenimentelor românești”.
 
Aşa s-a născut presa liberă din România, pe care sunt mândru să o slujesc, chiar dacă are şi „laturile” ei întunecate...
 
 
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii