Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
05:54 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Sistemele de irigatii vor fi reparate si revizuite

ro

09 Oct, 2003 00:00 783 Marime text

In baza Programului de dezvoltare economica si sociala a judetului Constanta pe perioada 2001-2004, specialistii Societatii Nationale "Imbunatatiri Funciare", impreuna cu cei din cadrul Directiei pentru Agricultura si Dezvoltare Rurala Constanta au intocmit programul de repunere in functiune a amenajarilor de irigatii * Conform programului, se urmareste repunerea in circuitul agricol a inca 10.915 hectare, astfel incat, in 2004, suprafata asigurata cu apa sa ajunga la 170.120 hectare in cele noua sisteme administrative din judet * La sedinta de ieri a fost prezent si un reprezentant USAID pe probleme de irigatii, care va identifica pe harta sistemele de irigatii ce pot fi reabilitate

Sala de sedinte a Prefecturii a gazduit, in cursul zilei de ieri, o noua sedinta a Comandamentului pentru irigatii, care a urmarit, odata cu incheierea campaniei de irigat, modul in care s-au realizat incasarile prestatiilor din irigatii pentru productia din acest an. Astfel, comisiile mixte de formate din specialisti din cadrul Societatii Nationale "Imbunatatiri Funciare" si Directiei pentru Agricultura si Dezvoltare Rurala (DADR) au prezentat raportul pe saptamana in curs. Pana la ora actuala, din restantele de peste 23 de miliarde lei au fost recuperate de la producatorii agricoli care au beneficiat de serviciile de irigatii din partea S.N. "I.F." S.A. Sucursala Constanta aproximativ 17 miliarde lei, ceea ce reprezinta un procent de 73%. Pentru recuperarea datoriilor de la beneficiarii care nu si-au onorat platile aferente serviciilor prestate catre acestia s-a trecut la notificarea la termen cu somatie de plata, actionarea in judecata cu solicitare de sechestru asigurator si blocarea conturilor restantierilor, precum si intocmirea si urmarirea incasarii conventiilor de decontare cu DADR Constanta pentru datornicii care primesc subventii ca sprijin sub diferite forme de la Ministerul Agriculturii, Padurilor, Apelor si Mediului. Totodata, in baza Programului de dezvoltare economica si sociala a judetului Constanta pe perioada 2001-2004, specialistii S.N. "I.F.", impreuna cu cei din cadrul DADR Constanta au intocmit programul de repunere in functiune a amenajarilor de irigatii. Conform programului, se urmareste repunerea in functiune a inca 10.915 hectare, astfel incat, in 2004, suprafata asigurata cu apa sa ajunga la 170.120 hectare in cele noua sisteme administrative din judet. Pentru ca aceste amenajari de irigatii sa fie functionale la data de 31 martie 2004, s-au intocmit programul de revizii si reparatii ale amenajarilor care au functionat in anul 2003 si programul de repunere in functiune suplimentar pe cele 10.915 hectare. Totodata, de la inceputul lunii octombrie, programul a fost demarat in toate sistemele de irigatii. Pe de alta parte, in baza aceluiasi program a fost incheiat un protocol de colaborare cu posturile de politie locale din judet, iar in perioada imediat urmatoare se va incheia un protocol de colaborare si cu SC Electrica SA Dobrogea - filiala Constanta pentru paza in comun a instalatiilor si a echipamentelor proprii pe perioada sezonului rece. In ceea ce priveste actiunea de infiintare de asociatii ale utilizatorilor de apa industriala, pana la aceasta data au fost depuse adeziuni pentru infiintarea a 33 de astfel de asociatii, pe o suprafata de 65.204 hectare. La toate aceste actiuni se adauga asigurarea de catre S.N. "I.F." a exploatarii amenajarilor de desecare pe suprafata de 14.402 hectare si a amenajarilor de aparare impotriva inundatiilor pe cele 10.256 hectare pe care le detine in exploatare. Tot in cadrul sedintei de ieri a comandamentului, a fost prezent si specialistul pe probleme de irigatii din partea Agentiei Statelor Unite pentru Dezvoltare Internationala, Sam Johnson. Vizita acestuia se inscrie intre actiunile incluse in proiectul pe care Banca Mondiala, impreuna cu Guvernul Romaniei, l-a implementat pentru refacerea sistemelor de irigatii din tara. Misiunea proiectului, in baza caruia Banca Mondiala sustine statul roman cu un fond nerambursabil in valoare de 180 milioane euro, este aceea de a sustine si a consolida asociatiile de udatori care trebuie sa preia infrastructura de la stat. Astfel, conform precizarilor oferite de catre reprezentantul USAID, prima faza a proiectului se va desfasura in zonele Sadova-Corabia si Nicoresti-Tecuci, urmand ca pentru faza a doua a proiectului sa fie identificate zonele in care acesta va fi aplicat. Misiunea reprezentantului USAID la Constanta este de a identifica sistemele de irigatii care ar putea fi reabilitate in viitor in conditiile in care, in precedenta misiune din anul 1994, o echipa britanica a declarat judetul Constanta ca fiind incompatibil cu proiectul datorita suprafetei mari de pompare. In cadrul vizitei sale la Constanta, Sam Johnson se va intalni cu directorul S.N. "I.F.", Gheorghe Iordache, pentru a identifica pe harta sistemele de irigatii din judet care pot fi reabilitate.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii