Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
20:26 24 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Scrisoare de la Comisia Europeană. România riscă blocarea exporturilor de gaze

ro

12 Oct, 2017 19:28 1186 Marime text
Comisia Europeană nu este de acord ca cel puțin 70% din gaze să fie tranzacționate pe bursă, spune Niculae Havrileț, șeful Autorității de Energie, potrivit Digi 24.

Comisia Europeană a transmis autorităților române o scrisoare în care avertizează că se poate trece la o nouă etapă în procedura de infringement declanșată împotriva României pentru blocarea exporturilor de gaze, dacă Parlamentul aprobă obligația ca 70% din gaze să fie tranzacționate pe bursă, a declarat, joi, Niculae Havrileț, președintele Autorității Naționale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE), în cadrul audierilor din comisia parlamentară de anchetă a activității ANRE.

Aceasta în contextul în care, pe 4 octombrie, Comisia de industrii și servicii din Camera Deputaților a avizat pozitiv legea de aprobare a OUG 64/2016, iar unul dintre amendamentele votate instituie obligația ca 70% din gaze să fie tranzacționate pe bursa OPCOM.

"Există o scrisoare, ne-a fost prezentată neoficial de operatorul de transport, care avea o relație directă cu comisarul, în care se precizează că anumite elemente din ordonanța 64 aprobate în ședința comisiei din 4 octombrie ar contraveni unor obligații potrivit cărora statele membre trebuie să participe la piața comună internă prin facilitarea demersurilor de tranzacții transfrontaliere. Stabilirea unui coeficient cert, mare, consideră dânșii, adică 70% pentru tranzacționarea obligatorie, ar duce la imposibilitatea tranzacționării transfrontaliere, deci practic împiedică exportul", a precizat Havrileț, răspunzând la întrebarea deputatului PNL Lucian Bode.


El a amintit că Executivul european a declanșat deja procedura de infringement împotriva României pe această temă.

"România are deja o cauză la Curtea Europeană de Justiție privitoare la acest lucru, iar în această scrisoare se menționează faptul că, în cazul în care România nu trece la o altă soluție — pentru că dezvoltarea pieței gazelor este foarte importantă și există o propunere, respectiv utilizarea punctului virtual de tranzacționare pentru titluri de transfer, care ar fi o soluție mai bună decât stabilirea unui procent, care până la urmă este un procedeu oarecum în afara experienței — această scrisoare atrage atenția că se poate trece la următorul pas cu privire la acțiunea de infringement", a susținut președintele ANRE.


 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii