Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
15:41 28 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Profit.ro Analiza pieței auto în primele două luni Dacia și Fiat pierd din cota de piață, câștigă Opel și Renault. Top 50 modele înmatriculate în 2017

ro

13 Mar, 2017 16:10 2983 Marime text
După numai două luni, anul 2017 produce o adevărată furtună pe piața de autoturisme noi, din cauza eliminării timbrului de mediu. După ce Profit.ro a prezentat cele mai vândute mărci în februarie, astăzi este furnizată o analiză completă privind situația din piață după prima lună fără timbru de mediu, dar și cele mai vândute 50 de modele ale producătorilor români și străini.
În primele două luni ale anului au fost cumpărate 238 de modele diferite de autoturisme, fabricate sub 42 de mărci.  Dintre acestea, doar 32 de mărci au reușit să vândă mai mult de 10 autoturisme, doar 23 de mărci au vândut peste 100 de unități și numai 10 mărci au depășit pragul de 500 de exemplare vândute. Dincolo de aceste date, trebuie notat că efervescența din piața auto a fost generată atât de creșterea economică și de creșterile de venituri ale populației,  cât și de eliminarea taxei de mediu. În acest context, mărcile s-au comportat diferit, atât raportat la vânzările de anul trecut, din intervalul similar, cât și anul acesta, februarie în raport cu ianuarie.
 
În primul rând, avem câteva mărci care au fost afectate de toate aceste evenimente și au înregistrat scăderi în februarie față de luna anterioară. Dacia se numără printre aceste mărci, cu o decelerare de 3,4%, însă Seat (-21,3%) și Volkswagen (-15%), în primul rând, Renault (-7,5%) și Toyota (-6,5%) au avut scăderi procentuale mai mari. Pe ansamblu, comparativ cu ceea ce vindeau anul trecut, toate aceste mărci au creșteri considerabile.

Noi detalii despre taxarea mașinilor cu stickere: Impozit mai mare pentru mașini poluante

Într-o primă concluzie, doar câteva mărci au făcut excepție (Peugeot, Fiat, Land Rover, Mitsubishi și Smart) și au pierdut clienți în aceste două luni. Un caz special a fost BMW, care are un rezultat aproape indentic cu cel din ianuarie – februarie 2017, semn că fanii și cumpărătorii acestei mărci nu s-au lăsat influențați de dispariția taxei.

Cote de piață volatile

Dacă analizăm piața în aceste două luni prin prisma cotei de piață, putem observa că mișcările s-au produs acolo unde au fost volume mari. Dacia, care anul trecut acaparase o treime din piață, a pierdut 2,5 procente din cota sa, urmată de Fiat, care a rămas cu 2 procente mai puțin din vânzările totale de autoturisme. Din segmentele premium, BMW a cedat peste 1%, dar nu neapărat către competitorii săi germani, deoarece și Audi a pierdut 0,4%, în timp ce Mercedes a câștigat doar 0,2 puncte procentuale.

Proprietari de mașini și case din zona protestelor riscă să fi plătit asigurări de mii de euro degeaba. Printre ei, patroni de restaurante de lux, bănci, firme și muzee.

Se pare că România nu se înscrie în trendul european, unde mărcile premium atrag clienți de la mărcile de volum. Cert este că pe creștere sunt două mărci populare: Opel ajunge la un impresionant 5,2% cotă de  piață (plus 2,1 puncte), la fel Renault, care urcă la 7,8%, (de la 6% cotă în 2016), la care se adaugă și Volkswagen, care ocupă aproape 10% (plus 1,1%) din piața totală de autoturisme din România, în ciuda tendinței descendente a vânzărilor sale.

Este doar începutul unui an tumultos pe piața auto, cu siguranță procentele mari de creștere și scădere se vor tempera, iar volumele fiecărui brand se vor așeza pe o linie ceva mai previzibilă și dependentă de lansările programate în acest an.

Cele mai vândute modele

Analiza pe modele nu arată prea multe modificări în preferințele românilor. Dacia Logan și Duster, alături de Skoda Octavia, sunt mașinile cele mai cumpărate.

Diferențele constau în scăderea înmatriculărilor Logan în februarie, comparativ cu ianuarie, fiind evidentă tendința de descreștere, pe început de an și comparativ și cu ultimele luni din 2016, când Dacia vindea lunar aproape 3.000 de autoturisme. Analiza cifrelor arată Dacia a fost cea mai afectată marcă de această furtună din februarie. În ciuda acestei situații, Duster a crescut în a doua lună a anului, la fel și Sandero.
 
Strict pe volume, cele mai mari creșteri au fost la Opel Astra, cu ajutorul ofertei existente în acest moment la dealeri, dar și la Kia Sportage, Dacia Duster, VW Tiguan și Opel Mokka. O creștere semnificativă și în segmentele premium, la cele două SUV-uri Mercedes-Benz, GLC și GLE, dar și la uriașul Range Rover.
 
Cele mai mari scăderi, după Dacia Logan, s-au înregistrat la VW Polo, urmată de Ford Focus, Opel Corsa și Renault Megane.
 
Dacă vorbim despre ierarhii, avem un Top 10 cu modele populare, cunoscute pentru poziționarea în preferințele românilor, dar un top 10 din care au ieșit toate cele trei modele VW, Golf, Polo și Passat. În intervalul locurilor 10 – 20, situația este mai volatilă, cu SUV-ul Kia Sporage, care are un traseu crescător, la fel Dacia Sandero sau VW Tiguan. Față de luna ianuarie, nu mai există niciun model premium în primele 20 de mașini vândute în România.
 
Dintre aceste modele ce aparțin segmentelor premium, cele mai vândute sunt SUV-urile, respectiv Mercedes Benz GLA și GLC, dar și BMW X5 și Audi Q5, de la mărcile concurente.

Sursa foto şi text profit.ro. 

La sfârsitul săptămânii trecute, a avut loc inaugurarea noului showroom Opel Rădăcini Motors din Constanţa, deschis pe bulevardul Aurel Vlaicu 133-135, în zona podului IPMC, ocazie cu care au fost prezentate și noile modele Opel Mokka X și Astra K.

Mai multe informaţii puteţi citi accesând linkul

S-a deschis showroomul Opel Rădăcini Motors Constanța! Test drive, Porți Deschise și bonusuri la cumpărarea unei mașini Opel (galerie foto + video)

 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii