Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
15:48 29 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Mos Craciun a petrecut inca o zi cu copiii de la Centrul de Plasament "Antonio"

ro

20 Dec, 2003 00:00 882 Marime text
Trei zile la rand, Mos Craciun a poposit la fast-food McDonald`s din centrul orasului pentru a se putea intalni cu copiii din doua centre de plasament: Casa de copii prescolari si scolari din Agigea si Centrul de Plasament "Antonio". Ieri a fost ultima zi dintre cele trei cand gazda noastra a intermediat evenimentul. Un al doilea grup de copii cu varste intre 5 si 12 ani, tot din cadrul centrului "Antonio", au "gustat" din spiritul Craciunului, in compania organizatorilor si a Mosului care si de asta data s-a dovedit destul de darnic. Galagia produsa de micuti la vederea micilor cadouri a estompat orice alta activitate a clientilor existenti si a personalului din incinta fast-food-ului. Poeziile, cantecele de sarbatoare au curs si au facut deliciul celor din jur, captand atentia tuturor. Mosul nostru a fost luat cu asalt de cei mai mici, care se intreceau care mai de care sa satisfaca voia acestuia: in timp ce unul recita o poezie, un altul incepea sa cante "Mos Craciun cu plete dalbe". Intr-un final, tuturor le-a venit randul la sacul Mosului, cadourile reprezentand de fapt atractia principala. Graba cu care au desfacut pungile cu dulciuri si obiecte vestimentare a fost asezonata cu exclamatii de bucurie si multumire ca nu au fost uitati. Multi ar putea sa spuna ca nu este indeajuns. Asa este, dar fiecare a incercat sa puna mana de la mana: noi si sponsorii nostri, care, intre noi fie vorba, sunt de la an la an mai secatuiti de plata taxelor si impozitelor din ce in ce mai mari. Poate ca anul viitor Mos Craciun va aduce si mai putin copiilor din centrele de plasament, dat fiind ca toata aceasta legislatie privind domeniul fiscal va fi mai dura prin noul Cod Fiscal pe care il ticluiesc de mult guvernantii nostri. Si asa fiind, speram ca si anul viitor sponsorii care ne-au fost alaturi acum vor forma un alt tandem pentru a aduce putina bucurie in suflet altor copii din alte centre. Prin urmare, le uram sarbatori fericite, impliniri si un an economic infloritor urmatorilor sponsori fara de care nu am fi putut realiza mare lucru: AUTO GRUP SKODA, RENO FRANCI, EURO VIAL LIGHTING, AUTO COMO, LICEUL DE INFORMATICA, FUNDATIA "SF. MARIA" - LICEUL OMNIA, GENMARY COM, ALCOREX SERV, TECAR INTERNATIONAL, ALIMENT MURFATLAR, SELGROS CASH & CARRY, RIO BUCOVINA DISTRIBUTION, BROTACEI ALIMENT, RENT CAR SERVICE LITORAL, RAVER SERVICE, AGROSTAR, IMVEST, GFS-UNIVERS`ALL, AUTOSTAL SERVICE, DACIA, SC DOBROGEA SA, COCA-COLA HBC ROM=C2NIA SRL, SUPERMARKET "MAX", SC MOHSEN IMPEX SRL.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii